Becali, nervos pe procurorii care-l vor la închisoare: „Ăştia îl slujesc pe Diavol, pe Satan!” VIDEO

Deputatul PNL Gigi Becali a declarat, luni seara, la România TV, că pedeapsa cerută de procurori împotriva sa, de 11 ani şi şase luni, este strigătoare la cer în condiţiile în care la apelul judecat de către completul de 5 judecători ai ICCJ nu au apărut probe noi faţă de judecata pe fond.
Filip Stan
28 ian. 2013, 20:11
Becali, nervos pe procurorii care-l vor la închisoare:

Becali a precizat că intervenţia sa în faţa judecătorilor a fost provocată de faptul că procurorul de caz a cerut o pedeapsă de 11 ani şi jumătate, deşi instanţa de fond l-a achitat în dosarul în care a fost acuzat de sechestrare a persoanelor care i-au furat maşina. „M-au sunat avocaţii şi mi-au spus că a cerut 11 ani şi jumătate. M-am enervat şi am zis: ‘Lasă, bă, că vin eu acolo!’ E strigător la cer! Dacă hoţii au fost condamnaţi, s-a demonstrat că maşina a fost furată, cum să vii tu, procuror, să ceri 11 ani de închisoare? (…) Bă, nenorocitule, nu ţi-e ruşine? Eşti animal?”, a spus liberalul.

În apărarea sa, Becali a prezentat instanţei diplomele de ctitor de biserici şi crucile episcopale care i-au fost dăruite de către ierarhi ai Bisericii. „Vina mea este că am fost milostiv, că am respectat legile lui Dumnezeu, ale societăţii că mi-am luat maşina înapoi şi pe cele ale şmecheriei, că nu am vrut să zică careva că le-am băgat băiatul la închisoare”, a afirmat deputatul.

Becali susţine că familia s-a speriat când a auzit că riscă să petreacă atâţia ani în închisoare. „Tâlharii ăştia de procurori de unde să ţină ei seama de familie? Eu de la Parlament am plecat când se discuta bugetul Ministerului Public. Ăstora nu le-aş da niciun ban. Ăştia îl slujesc pe Diavol, pe Satan!”, susţine deputatul PNL, membru în Comisia juridică.

George Becali a afirmat că nu îi este teamă de verdictul completului de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie deorece procesele sunt judecate corect la ICCJ. De acest lucru l-ar fi asigurat o verişoară de-a sa care este judecător acolo. „Nu este un secret, ea chiar a căzut în completul de judecată, dar s-a recuzat”, a precizat Becali.

Procurorii au susţinut luni, în faţa instanţei supreme, că inculpaţii din dosarul sechestrării celor care au furat limuzina lui George Becali trebuie condamnaţi la pedepse de peste 11 ani de închisoare şi că prima instanţă a greşit atunci când a achitat toţi inculpaţii. Judecătorii ICCJ au finalizat, în cursul serii, judecarea recursului şi au stabilit ca verdictul definitiv în acest caz să fie dat în 11 februarie.

Luni, completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dezbătut recursul formulat de Parchet împotriva deciziei unui complet de trei judecători de la aceeaşi instanţă, prin care inculpaţii din dosarul sechestrării, între care şi Gigi Becali, au fost achitaţi.

Apărătorii celor achitaţi au cerut respingerea recursului şi menţinerea deciziei de achitare. Astfel, avocatul lui Gigi Becali a arătat că, în raport de modul în care a procedat clientul său la barul din Pipera, acesta nu poate fi condamnat pentru sechestrarea celor care îi furaseră limuzina.

În schimb, procurorul prezent la instanţă le-a cerut judecătorilor casarea deciziei de achitare şi condamnarea tuturor inculpaţilor „la media limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de lege” în cazul acestor infracţiuni.

Concret, a arătat ulterior procurorul, inculpaţii din dosar ar trebui condamnaţi la o pedeapsă de aproximativ 11 ani şi şase luni, limitele fiind între 7 şi 15 ani pentru fapta pentru care aceştia au fost deferiţi justiţiei.

Procurorul a mai spus că instanţa de fond, respectiv completul de trei judecători al instanţei supreme, a greşit atunci când i-a achitat pe cei din acest dosar. Potrivit procurorului, modalitatea prin care s-au comis faptele sunt de natura unui „comando urban” în sensul că s-au folosit arme de foc, au existat urmăriri şi accidentări în trafic, răpiri şi violenţă.

Gigi Becali, a fost achitat, în 19 octombrie 2011, de către un complet de trei judecători al ICCJ, el fiind acuzat că le-a ordonat gărzilor sale să îi prindă pe cei care i-au furat un Mercedes. Hoţii au fost duşi apoi la sediul Partidului Noua Generaţie (PNG), pe care Becali în conducea, loc unde aceştia au fost sechestraţi câteva ore şi agresaţi.

Decizia instanţei a fost contestată de Parchet şi de unii dintre inculpaţii din dosar, iar dosarul a ajuns la completul de cinci judecători de la aceeaşi instanţă.

DailyBusiness
Cum putem evita o nouă explozie a prețurilor la energie. Anunțul de ultimă oră făcut de ministru
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
După ce a împlinit 21 de ani, David Popovici a primit cel mai tare mesaj de la iubita lui, Taisia. ”Fericiți”
Capital.ro
Călin Georgescu ar putea scăpa nevinovat. Dosarul se poate anula. Greșeală uriașă la Parchetul General și ÎCCJ
Playtech.ro
Donald Trump a fost fermecat de Kate Middleton. Un expert în citirea pe buze a dezvăluit ce i-a spus prințesei când a coborât din elicopter
Adevarul
Cine este moldoveanul asociat cu mituirea șefilor ELCEN. Are afaceri cu LukOil, contracte cu statul și un palat de 6 milioane de euro în București
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Se dau bani pentru femeile însărcinate. Despre ce sumă este vorba
Cancan.ro
Tânăra rănită de Toto Dumitrescu este sportivă! Ocupă locul 384 WTA
iamsport.ro
Prunea l-a DISTRUS pe fostul antrenor de la FCSB: 'Pe unde mai antrenează, prin Tanganica? Zici că a fost la Paris, vorbește el, pe bune?!'
MediaFlux
BNR avertizează românii. Va fi criză și anul viitor. Noul șoc din aprilie 2026
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor