Negocieri de pace la Bruxelles, s-a decis încetarea focului

Atât Rusia, cât şi SUA şi-au exprimat îngrijorările în legătură cu evoluţiile recente. Luna trecută, Armenia a acuzat forţele azere că au tras asupra unor locuitori din Nagorno-Karabah
Filip Stan
07 apr. 2022, 19:27
Negocieri de pace la Bruxelles, s-a decis încetarea focului

Armenia şi Azerbaidjan au convenit miercuri, la Bruxelles, să aibă negocieri de pace pentru a aborda tensiunile în jurul teritoriului Nagorno-Karabah, care se învecinează cu ambele statele şi care este de mult timp disputat de ele, a anunţat biroul premierului armean Nikol Paşinian, potrivit Reuters.

Uniunea Europeană, care a mediat întâlnirea dintre cele două foste state sovietice, şi-a exprimat speranţa că discuţiile vor fi primul pas spre o pace durabilă.

A fost a treia întâlnire din ultimele şase luni între Nikol Paşinian şi preşedintele azer Ilham Aliev, după un conflict de şase săptămâni în 2020, soldat cu 6.500 de morţi şi în urma căruia Azerbaidjanul a capturat din nou zone din interiorul şi din jurul enclavei pe care armenii le controlau de decenii.

Biroul lui Paşinian a precizat că cei doi lideri au convenit ca până la sfârşitul lunii aprilie să creeze o comisie bilaterală. „Premierul Armeniei şi preşedintele Azerbaidjanului le-au dat instrucţiuni miniştrilor de externe să înceapă pregătirile pentru negocieri de pace”, se arată într-un comunicat al guvernului armean.

Armenia acuză Azerbaidjanul că a trimis forţe armate în regiunea Nagorno-Karabah, regimul de la Baku dezminte
Azerbaidjanul nu a făcut încă niciun comentariu. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a intermediat întâlnirea de miercuri, şi-a exprimat speranţa că discuţiile le vor aduce împreună pe cele două părţi.

„Sunt încrezător că în noaptea asta am făcut un pas important în direcţia bună. Nu înseamnă că totul e rezolvat, bineînţeles”, le-a spus el jurnaliştilor la Bruxelles.

Atât Rusia, cât şi SUA şi-au exprimat îngrijorările în legătură cu evoluţiile recente. Luna trecută, Armenia a acuzat forţele azere că au tras asupra unor locuitori din Nagorno-Karabah şi că trei persoane au murit. Azerbaidjanul a precizat că nu a făcut decât să răspundă la mişcări ale unor aşa-numite grupuri armate ilegale.

Planuri secrete de redesenare a graniţelor, în Balcani. Material exploziv, Bosnia ar urma să dispară, iar Kosovo s-ar uni cu Albania
Armenia a transmis că se aşteaptă ca Rusia să determine Azerbaidjanul să retragă trupele dintr-o zonă patrulată de forţe de menţinere a păcii ruseşti. Azerbaidjanul susţine în schimb că zona este teritoriul său suveran.

Biroul lui Paşinian a mai informat, fără a oferi detalii, că cele două părţi au convenit să creeze „o comisie bilaterală de delimitare a graniţei dintre Armenia şi Azerbaidjan, care va putea de asemenea să se ocupe de chestiuni privind asigurarea securităţii şi stabilităţii de-a lungul graniţei”.

Nagorno-Karabah, regiune muntoasă locuită majoritar de armeni şi susţinută de Erevan, şi-a declarat secesiunea de Azerbaidjan după destrămarea URSS. Războiul care a urmat a provocat 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi în anii 1990.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Se împlinesc 28 de ani de la ultimul meci jucat de România la Mondiale: Hagi, Popescu și Petrescu, eliminați de Boban, Suker și Asanovic
Capital.ro
Curs valutar marți, 30 iunie. Cât valorează euro, dolarul și lira sterlină. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când scapă Bucureștiul de codul roșu de caniculă. Temperaturile scad simţitor în următoarea perioadă
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Renovatio, ultimatum pentru Andrei Nicolescu! De ce depinde soarta președintelui lui Dinamo
MediaFlux
Avertismentul unui doctor pe timp de caniculă privind folosirea aerului condiționat la maximum: Să nu dormim exact în zona de influență directă a aparatului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?