Accidentare incredibilă. Şi-a rupt piciorul după ce a şutat în genunchiul unui adversar VIDEO

Un fotbalist al formaţiei mexicane Atlante s-a accidentat singur când, în loc să şuteze în minge, a lovit cu putere genunchiul unui adversar.
Daniel Spătaru
29 ian. 2013, 18:58
Accidentare incredibilă. Şi-a rupt piciorul după ce a şutat în genunchiul unui adversar VIDEO

Meciul din Atlante şi Jaguares de Chiapas a avut o desfăşurare halucinată. Dincolo de faptul că gazdele au marcat două goluri în prelungiri şi au întors soarta partidei, câştigând cu scorul de 4-3, în minutul 86 s-a consumat o fază teribilă.

Jose „Gringo” Castro, extrema celor de la Atlante, a iniţiat o acţiune viguroasă spre careul advers, dar când să centreze a şutat puternic în genunchiul unui adversar, Omar Flors rupându-şi piciorul. În timp ce Flors a continuat partida, Gringo a fost transportat de urgenţă la spital, operat şi va lipsi de pe teren cel puţin patru luni.

Cu o jumătate de oră mai devreme, un alt jucător al lui Atlante, Luis Rey, a fost pe punctul de a se accidenta singur în aceeaşi zonă a terenului, el şutând pe lângă minge. Iata cele două faze:

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
Cât câștigă șoferul, paznicul sau bufetierul de la Primăria Capitalei. Cine are cel mai mare salariu din instituție: nu e Ciprian Ciucu
Capital.ro
Ce salariu avea Nicolae Ceaușescu: „Cel mai mic din lume!” Cum funcționau majorările de salarii în România comunistă
Playtech.ro
Subiecte la Evaluarea Națională 2026, clasa a IV-a, la Matematică. Elevii au avut exerciții despre leul românesc și istoria monedei naționale
Adevarul
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Turcia a fost zguduită în această dimineață! Cutremurul de 5,6 grade a stârnit panică printre locuitori
iamsport.ro
Șocant! Un fost jucător argentinian al Rapidului distruge România: 'Sunt toți țigani! O țară groaznică'
MediaFlux
Acuze fără precedent lansate de Traian Băsescu. „Se pregătesc să saboteze România”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi