Marcel Ciolacu, înainte de prezentarea pachetului „Sprijin pentru România”: „Este evident faptul că PSD a lucrat la cele mai multe dintre măsuri, despre ce vorbim?”

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat luni, la sediul partidului, că măsurile din pachetul pentru sprijinul populaţiei au fost prezentate mai mult de social-democraţi pentru că aceşti au lucrat la majoritatea prevederilor din proiect.
Filip Stan
11 apr. 2022, 13:28
Marcel Ciolacu, înainte de prezentarea pachetului

Marcel Ciolacu spune că măsurile din pachetul „Sprijin pentru România” au fost propuse de miniştri, „în interministeriale şi convenite cu prim-ministrul Nicolae Ciucă”.

”Discutăm aceste măsuri, de obicei le-am discutat, Este evident faptul că PSD a lucrat la cele mai multe dintre măsuri, despre ce vorbim?”, a spus Ciolacu, comentând informaţiile că liberalii sunt nemulţumiţi că aceste măsuri au fost prezentate doar de cei de la PSD.

Preşedintele PSD a precizat că a avut o comunicare bună cu premierul Nicolae Ciucă şi are în continuare.

”Astăzi am vorbit deja de două ori si ne-am bifat şi agenda şi discuţiile privind anumite întâlniri externe pe care le-am avut şi eu şi premierul. Momentan, funcţionează”, a spus el, potrivit News.ro.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, întâlnire cu Kevin McCarthy, liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor a SUA: Am subliniat intenţia României de a se implica în reconstrucţia Ucrainei după război

Întrebat dacă va funcţiona coaliţia cu Nicolae Ciucă preşedinte al PNL, Marcel Ciolacu a spus: ”Important este să avem şi un Guvern şi o coaliţie oficientă, ţinând cont de perioada prin care trecem”, a afirmat Ciolacu.

Liderul PSD a mai afirmat că nu vrea să îi răspundă ”domnului Cîţu sau altor persoane care vorbesc pe la congres pe holuri”, referitor la afirmaţia fostului preşedinte PNL că el nu a văzut aceste măsuri prezentate”.

”Există măsuri propuse de miniştri, în interministeriale şi convenite cu prim-ministrul. La fel am procedat şi eu, în momentul în care am conturat anumite măsuri, le-am discutat cu primul ministru”, a mai arătat Marcel Ciolacu, arătând că ”pentru prima dată când se vine cu măsuri pe zona economică, ţintuite pe domenii, agricultură, construcţii, etc.”

Citeşte şi: Ce conţine pachetul de măsuri „Sprijin pentru România: Valoare mai mare pentru tichetele de masă de la 1 iunie, vouchere de 50 de euro pentru familiile nevoiaşe, amânarea ratelor la credite

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
Au sosit la Craiova! Filipe Coelho, vești excelente înainte de reluarea SuperLigii
Capital.ro
Apa și canalizarea costă de peste două ori mai mult în unele orașe! Unde sunt cele mai mari tarife din România
Playtech.ro
Ce facultate mai merită făcută în România. Domeniile spre care se uită tinerii pentru a avea un job bine plătit
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Petrache a dispărut pe 2 octombrie, din Crângași! Apelul disperat al mamei sale
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Horoscop 8 octombrie 2026. O zi cu întorsături pe care puțini le anticipau! Vin bani, se află un adevăr și o ușă se deschide exact la momentul potrivit
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte