S-au aflat planurile lui Putin. Care sunt următoarele ţinte din Ucraina

Zona de est a Ucrainei, ce cuprinde provinciile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, a devenit ţinta prioritară a Rusiei după ce aceasta şi-a retras trupele din jurul Kievului şi din nordul Ucrainei.
Filip Stan
13 apr. 2022, 23:14
S-au aflat planurile lui Putin. Care sunt următoarele ţinte din Ucraina

Război în Ucraina. Trupele ruse sunt în prezent complet pregătite pentru un nou asalt dinspre regiunea estică Doneţk şi dinspre cea sudică Herson, a anunţat miercuri comandamentul armatei ucrainene, relatează Reuters.

”Pe direcţiile Doneţk şi Tavria (Herson), conform informaţiilor disponibile inamicul este pregătit pentru acţiuni ofensive”, a menţionat armata ucraineană pe contul oficial de Facebook.

Zona de est a Ucrainei ce cuprinde provinciile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk a devenit ţinta prioritară a Rusiei după ce aceasta şi-a retras trupele din jurul Kievului şi din nordul Ucrainei.

Putin a dezvăluit planul de răspuns la sancţiunile occidentale. Rusia îşi va redirecţiona exporturile de gaze către „ţările prietenoase”
Armata rusă se regrupează în est pentru o nouă ofensivă, dar oficiali ucraineni şi-au exprimat marţi speranţa ca ploile prognozate pentru zilele acestea în acea zonă să împiedice lansarea atacului sau să forţeze trupele ruse să iasă din câmp deschis către şosele, unde vehiculele militare ruse sunt vulnerabile în faţa numeroaselor arme antitanc furnizate Ucrainei de statele occidentale.

Liderul separatiştilor proruşi din Lugansk, Leonid Pasecinik, a susţinut miercuri că 80-90% din teritoriul acestei provincii s-ar afla sub controlul combatanţilor săi, relatează AFP. Informaţia nu este confirmată de alte surse, dar de la începutul invaziei ruse separatiştii din Lugansk au înaintat mai mult decât cei din Doneţk, care-şi concentrează eforturile pe capturarea oraşului strategic Mariupol.

Un responsabil militar american citat de CNN a estimat miercuri că pentru trupele ruse o problemă majoră rămâne moralul lor scăzut în acest război. ”Încă există probleme de moral şi de coeziune a unităţilor care dau peste cap planurile ruşilor, deşi ei acum încearcă să se refacă, să se reaprovizioneze şi se axează pe o zonă geografică mai concentrată”, a remarcat oficialul Pentagonului.

Acesta a subliniat de asemenea faptul că aproximativ jumătate din soldaţii ruşi trimişi în acest război sunt recruţi, aşadar aceştia nu au o pregătire militară substanţială.

Citeşte şi SUA trimite în premieră armele grele în Ucraina. Biden i-a promis lui Zelenski blindate, elicoptere şi echipamente de artilerie în valoare de 800 milioane euro

Pe de altă parte, acelaşi oficial american a spus că Pentagonul examinează în prezent opţiunile pentru instruirea militarilor ucraineni să folosească dronele Switchblade furnizate de SUA, una dintre opţiuni fiind oferirea instruirii de către militari americani dislocaţi deja în ţări de pe flancul estic al NATO.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al armatei franceze, colonelul Pascal Lanni, a declarat de asemenea că armata rusă pare să se pregătească ”pentru o ofensivă pe scară largă” în estul Ucrainei în zilele următoare.

”În următoarele câteva zile, probabil în 10 zile sau cam aşa, Rusia şi-ar putea relansa eforturile cu o ofensivă pe scară largă în est şi sud pentru a cuceri regiunile Doneţk şi Lugansk (…) sau chiar să meargă mai departe până la (râul) Nipru dacă îi vor permite capacităţile”, a estimat oficialul francez în faţa presei, potrivit CNN.

El a explicat faptul că forţele ruse conduc bombardamente şi atacuri aeriene nu doar ”pentru a slăbi coerenţa sistemului defensiv ucrainean, dar şi pentru a perturba capacităţile şi mişcările logistice ucrainene”, ceea ce explică şi ”distrugerea totală” a aeroportului din oraşul Dnipro.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Edi Iordănescu a refuzat să semneze cu CFR Cluj: „Nu vreau să antrenez în orice condiții!”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România