Război în Ucraina, ziua 51. Rusia pregăteşte marele asalt din Donbas, dar îşi retrage navele după scufundarea crucişătorului Moskva

Rusia şi-a mutat mai la sud navele pe care le avea desfăşurate în nordul Mării Negre, în urma incidentului cu crucişătorul 'Moskva', nava amiral a Flotei sale din Marea Neagră, care s-a scufundat miercuri seara.
Filip Stan
15 apr. 2022, 06:00
Război în Ucraina, ziua 51. Rusia pregăteşte marele asalt din Donbas, dar îşi retrage navele după scufundarea crucişătorului Moskva

Ucraina încă aşteaptă lansarea unei noi ofensive ruse în Donbas, unde continuă luptele la Mariupol, Kievul admiţând că în acest oraş asediat unii soldaţi ucraineni s-au predat, relatează joi agenţia EFE.

”Inamicul continuă să-şi sporească gruparea aeriană în apropierea frontierei de est a ţării noastre, îşi creşte forţele de artilerie şi îşi optimizează sistemele de comandă”, a anunţat Statul Major ucrainean.

De asemenea, adaugă acesta, trupele ruse îşi consolidează prezenţa în apropierea oraşului Severodoneţk din provincia Lugansk şi continuă asaltul asupra oraşului-port Mariupol.

Zi neagră pentru Putin. Rusia anunţă oficial că nava Moskva s-a scufundat. Peste 20.000 de soldaţi ruşi au murit pe front
La rândul ei, Rusia susţine că încă 134 de puşcaşi marini ucraineni s-au predat miercuri noapte la Mariupol, astfel că numărul celor luaţi prizonieri de trupele ruse în acest oraş ar fi ajuns la 1.160.

Ucraina a confirmat că ”unii” dintre soldaţii săi au fost ”capturaţi” de ruşi la Mariupol, fără a menţiona un număr. Consilierul prezidenţial ucrainean Oleksii Arestovici a declarat într-un interviu că ”o parte din Brigada 36 de Infanterie Marină a fost capturată în timpul unei tentative de a sparge încercuirea, dar nu sunt o mie de persoane, sunt mult mai puţine”.

Ucraina contraatacă! Moscova, ameninţată cu bombardamente dacă va ataca clădirile guvernamentale din Kiev
La rândul său, Ministerul britanic al Apărării, care publică zilnic rapoarte despre evoluţia războiului ruso-ucrainean, a semnalat că oraşele Kramatorsk şi Kostiantinivka din provincia Doneţk ar putea fi următoarele obiective pe care trupele ruse ar dori să le cucerească.

În acest timp, Rusia a acuzat Ucraina că a lansat atacuri cu elicoptere şi cu artileria asupra unor sate ruseşti din apropierea frontierei comune, acuzaţii negate de Kiev, care a transmis în schimb că a reuşit să lovească cu două rachete anti-navă Neptune crucişătorul Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră care a participat la începutul invaziei ruse la operaţiunea de ocupare a insulei Şerpilor, unde 82 de militari ucraineni s-au predat atunci.

Rusia susţine că la bordul crucişătorului au explodat muniţii şi s-a produs un incendiu care între timp a fost stins. Joi seară a anunţat că nava s-a scufundat.

În timp ce Rusia îşi concentrează strategia de atac către partea de est a Ucrainei, administraţia preşedintelui american Joe Biden sporeşte transferul de informaţii către Ucraina despre activităţile militare ruse în estul acestei ţări şi în Crimeea, potrivit unui responsabil american din domeniul informaţiilor, citat de CNN.

”Odată cu redesfăşurarea eforturilor militare ale Rusiei în sudul şi estul Ucrainei, ne-am revizuit instrucţiunile pentru a le oferi operatorilor mai multă claritate care să permită transferul de informaţii pentru ca Ucraina să se poată apăra în ceea ce cu siguranţă va fi un spaţiu de luptă dinamic”, a declarat acesta.

Preşedintele Joe Biden a anunţat miercuri un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 800 de milioane de dolari. Dacă ajutoarele anterioare s-au axat pe armament uşor şi pe rachetele antitanc şi antiaeriene portabile, de data aceasta noul ajutor include şi armament greu, precum blindate şi obuziere.

”Armata ucraineană a folosit cu un efect devastator armele pe care le-am oferit. Întrucât Rusia se pregăteşte să-şi intensifice atacul în regiunea Doneţk, Statele Unite vor continua să ofere Ucrainei capabilităţi pentru a se apăra”, a menţionat Biden într-o declaraţie în care a detaliat conţinutul noului ajutor militar furnizat de SUA către Ucraina.

Acesta cuprinde 11 elicoptere Mi-17, 300 de drone Switchblade, 18 obuziere de calibrul 155 mm, 200 de transportoare blindate M113, 10 radare anti-artilerie, 500 de rachete anti-tanc Javelin şi 30.000 de seturi individuale de veste antiglonţ şi căşti de protecţie.

Statele Unite au oferit până în prezent Ucrainei circa 7.000 de rachete Javelin, circa o treime din stocul armatei americane, astfel că aceasta riscă să nu dispună de o cantitate adecvată de arme antitanc în cazul unui conflict, potrivit unui studiu elaborat de Centrul pentru Studii Internaţionale Strategice.

DailyBusiness
Cât a ajuns să coste o franzelă albă după majorarea TVA-ului. Șeful ROMPAN anunță noi scumpiri: ”Prețul pâinii va mai crește. Avem impozite mai mari de plătit”
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
RA-APPS, jucător pe piața privată. Câți bani fac firmele unde Regia Protocolului de Stat este acționar
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Fostul candidat, pus sub acuzare într-un nou dosar
Playtech.ro
Prognoza meteo a fost greşită! Se anunţase un august răcoros, dar va fi jale! Ce se întâmplă în următoarele zile cu vremea
Adevarul
Lumea obsedată de sex a oligarhilor ruși. De la modelul brutalizat OnlyFans la autoproclamatul guru al sexului și amantele Kremlinului
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ambarcațiune scufundată în larg din cauza vremii! 54 de morți și zeci de dispăruți! PRIMELE DETALII
Evz.ro
Scandal în Familia Regală: Harry, acuzat că l-a agresat pe unchiul său, Andrew
Prosport.ro
FOTO. „Asta e artă”. Vedeta a renunțat complet la haine de ziua ei
kanald.ro
Prognoza meteo ANM pentru luni, 4 august 2025: Meteorologii ANM au emis un cod galben de caniculă în București și alte 8 județe din România! Valorile maxime ating 36 de grade Celsius
Cancan.ro
S-a aflat cauza accidentului în care au murit toți copiii lui Bogdan și Noemi. Părinții au ajuns în scaune cu rotile
Capital.ro
O mare actriță ne-a părăsit. A fost cea mai apreciată prezență feminină: Suntem îndurerați…
StirileBZI
Creșterea TVA-ului, pretext pentru scumpiri! Metoda prin care comercianții umflă prețurile și profită de haosul fiscal
stirilekanald.ro
El este Dragoș, tânărul de 19 ani ucis de un șofer beat, în Galați. Era pe motocicletă, într-o coloană de mașini, când a fost lovit mortal de un autoturism
Cât costă o noapte de cazare în stațiunea Băile Boghiș a Elenei Udrea. Turiștii pot apela la tratamente de recuperare, masaje sau terapii cu apă