Rusia a bombardat 30% din infrastructura Ucrainei. Kievul anunţă pierderi de 100 miliarde de dolari

Uniunea Europeană a încercat să creeze un fond internaţional pentru reconstrucţie, în timp ce unii politicieni ai UE au cerut ca Occidentul să folosească activele ruseşti îngheţate, inclusiv cele 300 de miliarde de dolari din rezervele băncii centrale ruse.
Filip Stan
18 apr. 2022, 23:07
Rusia a bombardat 30% din infrastructura Ucrainei. Kievul anunţă pierderi de 100 miliarde de dolari

Invazia Rusiei a deteriorat sau distrus până la 30% din infrastructura Ucrainei, distrugeri în valoare de 100 de miliarde de dolari, a declarat, luni, ministrul ucrainean al Infrastructurii, adăugând că reconstrucţia ar putea fi realizată în doi ani folosind activele ruseşti îngheţate pentru finanţare, relatează Reuters.

Ucraina nu a precizat anterior impactul specific asupra infrastructurii, cum ar fi drumurile şi podurile, deşi oficialii susţin că daunele totale, de la infrastructura de transport la case şi alte clădiri, se ridică până în prezent la aproximativ 500 de miliarde de dolari.

Lovitură grea pentru Zelenski. Avioanele Rusiei au bombardat depozitele cu armele donate de Occident
”Practic, toate componentele infrastructurii noastre de transport au avut de suferit într-o formă sau alta”, a declarat ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksander Kubrakov.

El a spus că războiul a afectat între ”20% şi 30% din întreaga infrastructură cu grade diferite de daune, cu diferite niveluri de distrugere”.

Kubrakov a mai afirmat că peste 300 de poduri de pe drumurile naţionale au fost distruse sau avariate, peste 8.000 de km trebuie reparate sau reconstruite şi zeci de poduri de cale ferată au fost aruncate în aer. El a stabilit daunele totale la 100 de miliarde de dolari până la momentul actual.

Oficialul ucrainean a mai precizat că ministerul său a început unele reconstrucţii în zonele aflate acum sub controlul trupelor ucrainene.

”Dacă vorbim de drumuri, poduri şi clădiri rezidenţiale, cred că aproape totul poate fi reconstruit în doi ani… dacă toată lumea lucrează rapid”, a spus el.

Kubrakov a mai explicat că se aşteaptă ca naţiunile occidentale să sprijine reconstrucţia Ucrainei

”Sunt mai multe surse care sunt luate în considerare. În primul rând, activele Federaţiei Ruse, care acum sunt îngheţate în aproape toate ţările importante”, a adăugat el.

Uniunea Europeană a încercat să creeze un fond internaţional pentru reconstrucţie, în timp ce unii politicieni ai UE au cerut ca Occidentul să folosească activele ruseşti îngheţate, inclusiv cele 300 de miliarde de dolari din rezervele băncii centrale ruse.

Zelenski, anunţul care îl va înfuria pe Vladimir Putin: „Ucraina va obţine în următoarele săptămâni statutul de candidat la aderare UE”
Kubrakov a argumentat că Ministerul ucrainean de Justiţie şi unii dintre aliaţii Ucrainei examinează modalităţi de utilizare a activelor ruseşti îngheţate. El a spus că o opţiune ar fi strângerea de numerar prin vânzarea activelor confiscate cu ajutorul unui ”mecanism transparent”.

”Cred că acest lucru este corect, un astfel de mecanism nu a fost niciodată folosit… Va fi prima dată”, a spus el.

”Nu au existat precedente încă. A existat un precedent ca o ţară din Europa să atace o alta în secolul 21?”, a mai subliniat Kubrakov.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
Culisele plecării lui MM Stoica de la FCSB: „Nu mă mai înțelegeam cu Gigi Becali! Am avut un episod de depresie severă”
Capital.ro
Doliu în televiziune. S-a stins din viață actorul dintr-un serial iubit de mulți români: Cu profundă emoție anunțăm trecerea lui în neființă
Playtech.ro
Românii din diaspora primesc până la 200.000 de euro dacă se întorc să investească în țară. Cum se obţin banii şi condiţia pusă de stat
Adevarul
Greșelile absolut aberante care au schimbat cursul istoriei. Deciziile de neînțeles ale unora dintre cei mai mari lideri
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Numărul cazurilor de hantavirus crește alarmant! Ce spun specialiștii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
iamsport.ro
Mititelu a izbucnit: ”Rotaru e neam cu Ponta, minte cum respiră!” / ”Imbecilule! Ai amnezie?”
MediaFlux
Horoscop 28 mai. Trei zodii vor avea șansa să-și schimbe viața. Ce se întâmplă cu restul nativilor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți