Judecător din Prahova, REŢINUT pentru trafic de influenţă

Judecătorul Petre Adrian Podea, de la Tribunalul Prahova, a fost reţinut pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi acceptat să primească mită de la administratorul unei firme pentru o soluţie favorabilă unui fost angajat al societăţii care execută o pedeapsă cu închisoarea.
Cristiana Ionescu
01 feb. 2013, 07:47
Judecător din Prahova, REŢINUT pentru trafic de influenţă

Petre Adrian Podea este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Ploieşti pentru trafic de influenţă.

Alături de acesta este cercetat George Sorin Florea, asociat şi administrator al societăţii Rusara Prodcom SRL, pentru cumpărare de influenţă, se arată într-un comunicat de presă de vineri al DNA.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat joi reţinerea şi arestarea preventivă a magistratului Petre Adrian Podea.

Procurorii DNA i-au reţinut, în aceeaşi zi, pe judecătorul Petre Adrian Podea şi pe George Sorin Florea şi cer vineri Curţii de Apel Ploieşti arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile.

În urma reţinerii, Petre Adrian Podea a fost suspendat din funcţie, vineri, de către Secţia de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

„În şedinţa din data de 1 februarie 2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus – în temeiul art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi 62 alin.(1) lit.a) şi alin.(2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată – suspendarea din funcţia de judecător, începând cu data de 1 februarie a.c., a magistratului, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa”, se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, în decembrie 2012, George Sorin Florea i-ar fi promis judecătorului Petre Adrian Podea că îi dă 3.000 de lei dacă va interveni pe lângă un magistrat de la Judecătoria Ploieşti pentru ca acesta să admită o cerere de eliberare condiţionată formulată de un fost angajat la firmei administrate de Florea, care execută o pedeapsă cu închisoarea.

Ulterior, în mod repetat, judecătorul Podea i-ar fi solicitat magistratului de la Judecătoria Ploieşti să pronunţe o soluţie favorabilă în dosar, spunându-i că George Sorin Florea este dispus să îi dea 2.000 de lei.

Magistratul de la Judecătoria Ploieşti a refuzat propunerea de primire a banilor şi l-a denunţat pe judecătorul Petre Adrian Podea.

În 27 decembrie 2012, Judecătoria Ploieşti a respins cererea de eliberare condiţionată, fixând termen de reiterare patru luni de la data rămânerii definitive, aceasta fiind perioada minimă după care putea fi formulată o nouă solicitare.

Persoana încarcerată a contestat decizia, iar în 31 ianuarie 2013, un complet de la Tribunalul Prahova, condus de judecătorul Podea, a admis parţial recursul, stabilind un termen mai redus de reiterare a cererii de eliberare condiţionată, au precizat procurorii DNA.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea a acumulat 2,3 milioane de dolari în 2026: titlu WTA, sferturi la Roland Garros și optimi la US Open
Capital.ro
Siegfried Mureșan a depus programul de guvernare la Parlament: Vom continua pe baza lucrurilor făcute de Guvernul României în ultimul an
Playtech.ro
Unde poți călători fără viză cu pașaport românesc. România, în clasamentul celor mai puternice pașapoarte
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Dan Șucu a refuzat transferul lui Alex Dobre la un club de top din Marea Britanie
MediaFlux
Horoscopul weekendului 26-27 septembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte