Trei persoane, între care un angajat de la Permise Auto Călăraşi, arestate în urma percheziţiilor

Trei persoane, între care un angajat al Serviciului de Permise Călăraşi, au fost arestate preventiv, vineri, în urma percheziţiilor care au avut loc joi în mai multe birouri ale unor salariaţi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Călăraşi.
Claudiu Popa
01 feb. 2013, 08:29
Trei persoane, între care un angajat de la Permise Auto Călăraşi, arestate în urma percheziţiilor

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Călăraşi, trei persoane, între care un angajat de la Serviciul de Permise Călăraşi, au fost arestate preventiv, pentru mai multe infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă.

De asemenea, alte cinci persoane au fost puse sub învinuire pentru cumpărare de influenţă.

„Din datele şi informaţiile obţinute a rezultat faptul că M.I.- director de vânzări la o societate comercială din Olteniţa, judeţul Călăraşi, primea sume cuprinse între 400 şi 500 de euro de la diferiţi candidaţi care susţineau examenul practic pentru obţinerea permisului de conducere, susţinând că are influenţă asupra unui agent examinator din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Călăraşi. Probele administrate în cauză au relevat faptul că M.I., în ziua dinaintea examenelor se întâlnea cu agentul examinator D.N. din cadrul SPCRPCIV Călăraşi căruia îi indica numele candidaţilor pe care îi «susţinea» şi îi dădea circa 200-300 de euro pentru candidat pentru «serviciul» pe care acesta urma să-l facă, respectiv facilitarea promovării examenului practic. Una din modalităţile prin care M.I. recruta persoanele doritoare să promoveze facil şi sigur proba practică a examenului auto consta în recomandarea acestora de către instructorul auto N.M., dintre cursanţii şcolii sale de şoferi”, se arată în comunicatul DGA.

Ofiţerii DGA, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, au făcut, joi dimineaţă, şase percheziţii în birouri ale Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Călăraşi, dar şi la sedii de firmă.

În urma descinderilor, zece persoane au fost duse la audieri în dosarul de corupţie instrumentat de DGA vizând Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Călăraşi, printre cei audiaţi fiind trei poliţişti şi doi instructori auto.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Călăraşi este o instituţie aflată în subordinea Prefecturii Călăraşi.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
IREAL! Unde a ajuns un brazilian trecut și pe la FCSB! Destinație surpriză pentru jucătorul cu 26 de meciuri în echipa lui Gigi Becali
Capital.ro
O nouă dronă a intrat în spațiul aerian al României în noaptea de miercuri spre joi. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cinci drone au fost reperate lângă Tulcea! A fost emis un mesaj RO-Alert după ce una dintre ținte a pătruns în spațiul aerian românesc
iamsport.ro
Jucătorul pentru care ”ar fi bine să plece” de la FCSB: ”O să o zic direct”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat