Senatoarea PNL Laura Iuliana Scântei, numită judecător la CCR

Senatoarea PNL Laura Iuliana Scântei va fi judecător al Curţii Constituţionale pentru următorii 9 ani, începând cu data de 11 iunie 2022.
Alina Costache
03 mai 2022, 13:33
Senatoarea PNL Laura Iuliana Scântei, numită judecător la CCR

Plenul Senatului a votat-o, marţi, pe senatoarea PNL Laura Iuliana Scântei, ca judecător al Curţii Constituţionale, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 11 iunie 2022. Aceasta o va înlocui în CCR pe Mona Pivniceru, al cărui mandat de judecător constituţional se încheie în această vară. Au fost 76 de voturi „pentru” şi 34 „împotrivă”, potrivit news.ro.

Peter Ecsktein Kovacs, susţinut de grupul USR, a primit 22 de voturi „pentru” şi 88 „împotrivă” iar Radu Ghidău, propus de AUR, a primit 12 voturi „pentru” şi 98 „împotrivă”.

Citeşte şi: Toţi candidaţii pentru postul de judecător CCR, în locul lui Valer Dorneanu, au primit avize pozitive în comisia juridică

Iulia Scântei, senator PNL şi preşedinte al comisiei juridice din Senat, a afirmat că acest vot o obligă să continue ce a început în urmă cu 6 ani, şi anume să apere drepturi şi libertăţi.

”Prin votul dumneavoastră şi cu sprijinul PNL, care m-a propus pentru această funcţie onorantă de judecător CCR, îmi voi folosi şi exercita atribuţiile de judecător CCR pentru a merge mai departe în ceea ce priveşte consolidarea democraţiei constituţionale, pentru ca România să rămână parte a lumii libere şi a comunităţii euro-atlantice”, a spus Iulia Scântei.

Citeşte şi: Au fost declanşate procedurile de numire a unui judecător la CCR. Mandatul lui Valer Dorneanu expiră pe 10 iunie

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
„Lăsați-l pe Hagi să muncească! Vă trebuie c**ie!” Pe cine dă vina Arlauskis pentru dezastrul României din Liga Națiunilor
Capital.ro
Luca Niculescu a început negocierile pentru formarea Guvernului. Mesaj pentru pensionari: Ne gândim la o indexare prudentă a pensiilor
Playtech.ro
Ce facultate mai merită făcută în România. Domeniile spre care se uită tinerii pentru a avea un job bine plătit
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier mortal în județul Constanța! Un TIR, o mașină și o autoutilitară s-au ciocnit pe DN38
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Răsturnare de situație după întâlnirea dintre Luca Niculescu și PSD. Ce s-a decis
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte