Norul de fum cu particule radioactive de la Cernobîl se deplasează spre Marea Neagră

ANM transmite că un nor de fum care conține izotopi radioactivi din zona Cernobîl se deplasează către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei - zona Odessa și nordul Mării Negre. Autoritățile ucrainene au raportat miercuri că un incendiu a cuprins mai multe hectare de vegetație din zona de excludere.
Filip Stan
19 mai 2022, 19:31
Norul de fum cu particule radioactive de la Cernobîl se deplasează spre Marea Neagră

UPDATE; Autorităţile din România afirmă că nu au fost înregistrate modificări ale radioactivităţii factorilor de mediu, în urma incendiului de litieră de pădure din apropiere de Cernobîl. Joi, tendinţa de deplasare a norului de fum era către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei – zona Odessa şi nordul Mării Negre, iar din noaptea de joi spre vineri fumul se va deplasa spre estul Ucrainei şi sud-vestul Rusiei.

Potrivit Ministerului Mediului, Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului, care monitorizează permanent evoluţia radioactivătăţii mediului la nivel naţional, nu a pus în evidenţă, până în acest moment, modificări ale radioactivităţii factorilor de mediu.

Precizările vin în urma informaţiilor conform cărora a luat foc litiera forestieră din districtul Vîşhorod, Ucraina, fiind afectate de flăcări aproximativ 45 de hectare de pădure aflate în apropierea zonei de excludere a CNE Cernobîl.

„Valorile înregistrate în ultimele 24 de ore se situează în domeniul de variaţie al fondului natural specific acestei perioade. Monitorizarea atentă a evoluţiei situaţiei radioactivităţii mediului, coroborată cu direcţia curenţilor de aer, va continua”, a precizat Ministerul Mediului.
Potrivit specialiștilor, simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, pe parcursul acestei zile (19 mai), se apreciază că direcția dominantă a vântului va fi dinspre nord-nord-vest către sud- sud-vest, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei – zona Odessa și nordul Mării Negre.

Alertă nucleară, incendiu violent la Cernobîl, ard 45 de hectare VIDEO
Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 40…45 km/h, anunță ANM. „Începând din noaptea de joi spre vineri (19/20 mai) circulația aerului se va reorienta și se va realiza dinspre vest către est, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către estul Ucrainei și sud-vestul Rusiei”, spun meteorologii.

În zona de evoluție a norului de fum, în intervalul 19 – 21 mai, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă, mai arată informarea ANM.

Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina a informat că, în noaptea de marți spre miercuri, gunoiul din pădurea de lângă Zona de Excludere de la Cernobîl a luat foc. Îngrijorările privind un posibil accident nuclear la Cernobîl au crescut, după ce o pădure din apropierea zonei de excludere a luat foc, imaginile amintind de serialul cu acelaşi nume.

„În pădurea din districtul Vîșhorod, litiera forestieră a luat foc. În timpul incendiului, pompierii noștri au salvat un rezident local. La ora 02:10, pe 18 mai, incendiul a fost localizat pe o suprafață de 45 de hectare. Începând cu ora 09:00, s-a raportat descompunere de iarbă uscată și butuci”, informează Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina într-un comunicat de presă.

Mărturii halucinante de la Cernobîl. Europa, în pragul unui dezastru radioactiv. Când vor fi distribuite pastilele de iod în România
Zona de excludere din jurul centralei de la Cernobîl a fost închisă după topirea reactorului, în anul 1986. Această zonă abandonată este considerată în continuare periculoasă, deoarece solul conține radiații din momentul dezastrului major.

De asemenea, situl în sine prezintă încă instalații de depozitare nucleară și depozite de deșeuri care ar putea provoca un dezastru dacă ar lua foc, potrivit avertismentelor făcute de autorități de-a lungul timpului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
„Craiova e încă leoaică!”. Editorial Marius Mitran despre „Știința care există și trebuie să fie victorioasă joi!”
Capital.ro
Românii care lucrează în Germania primesc vești bune: cresc salariile lucrătorilor temporari. Ce sume vor primi din septembrie
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cazul Lindsay Clancy. Cum a ajuns o mamă care și-a ucis cei trei copii să fie susținută de sute de femei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Mihai Bobonete a slăbit! Cum arată astăzi actorul din „Las Fierbinți”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat