Macron vrea cât mai repede Moldova în UE. Anunţ important după întâlnirea cu Maia Sandu, de la Paris

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că vrea ca Uniunea Europeană (UE) să dea un ”aviz rapid” cu privire la cererea Republicii Moldova de aderare la UE, după o întâlnire cu omologul său moldovean, Maia Sandu, la Paris.
Daniel Spătaru
20 mai 2022, 09:43
Macron vrea cât mai repede Moldova în UE. Anunţ important după întâlnirea cu Maia Sandu, de la Paris

Emmanuel Macron a adăugat că riscul ca războiul dintre Ucraina şi Rusia să se răspândească în alte ţări vecine nu poate fi exclus. Maia Sandu, aflată în vizită oficială în Franţa, a salutat joi ”iniţiativa” omologului său francez Emmanuel Macron de creare a unei comunităţi politice europene, care în opinia ei ar permite Republicii Moldova să-şi ”accelereze” aderarea la UE, asigurând totodată că Chişinăul nu va căuta vreo ”scurtătură” în acest proces de aderare.

”Salut iniţiativa preşedintelui Macron de creare a unei comunităţi politice europene care ar sprijini şi accelera procesul nostru de aderare la UE”, a spus Maia Sandu într-o declaraţie dată alături de omologul ei francez în faţa Palatului Elysee. ”Republica Moldova este o ţară care are o istorie europeană şi care va avea fără îndoială un viitor european”, a continuat ea, insistând asupra ”hotărârii” Chişinăului ca Republica Moldova să devină membră a UE.

”Înţelegem că aderarea la UE este un proces lung şi complex, care cere multe eforturi şi multă muncă. Nu căutăm vreo scurtătură pe acest drum. Suntem pregătiţi să facem eforturi, să muncim”, a subliniat Maia Sandu.

La rândul său, Emmanuel Macron a declarat că doreşte ca UE să ofere o ”opinie rapidă”, în săptămânile următoare, asupra cererii Republicii Moldova de aderare la UE.

Citeşte şi Maia Sandu, în Parlamentul European: „Am auzit din biroul meu bombele căzute asupra regiunii Odesa”

Pe de altă parte, şeful statului francez şi-a exprimat îngrijorarea asupra unei eventuale extinderi regionale a conflictului din Ucraina. ”Agresiunea inacceptabilă a Ucrainei de către Rusia reprezintă o ameninţare pentru întreaga regiune şi pentru (Republica) Moldova în special”, a estimat liderul de la Elysee. Franţa va rămâne vigilentă cu privire la respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, a promis Macron.

Republica Moldova a depus pe 3 martie cererea de aderare la UE, în aceeaşi zi cu Georgia, după ce o cerere similară a fost depusă pe 28 februarie de Ucraina.

Însă chestiunea lărgirii UE către Ucraina, Republica Moldova şi Georgia provoacă polemici şi disensiuni în cadrul blocului comunitar. Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a criticat joi ceea ce a numit un ”tratament de zona a doua” faţă de candidatura ţării sale din partea ”unor capitale” europene.

Reacţia lui Kuleba a venit la scurt timp după o declaraţie a cancelarului german Olaf Scholz, care a spus că nu este favorabil stabilirii unei ”scurtături” pentru Ucraina în procesul de aderare la UE.

Citeşte şi Maia Sandu, dezvăluiri despre relaţia cu România. „Mereu a ajutat Republica Moldova, dar nu mereu a avut parte de parteneri buni la Chișinău”

La rândul său, preşedintele Macron subliniase în intervenţia sa din 9 mai cu ocazia Zilei Europei că Ucraina, ţară atacată de Rusia, este deja ”membră cu inima a Uniunii noastre”, dar a atras atenţia că procesul de aderare la UE ”durează mai mulţi ani, în realitate mai multe decenii”. Prin urmare, el a propus ca în paralel cu acest proces de aderare să fie creată o ”organizaţie europeană nouă”, din care să facă parte statele candidate pentru aderarea şi alte state care împărtăşesc valorile democratice, precum Marea Britanie. ”Nu ne puteţi ţine la distanţă!”, i-a replicat atunci preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Temerile potrivit cărora Republica Moldova ar putea fi atrasă în conflictul din Ucraina, după ce separatiştii pro-ruşi din regiunea separatistă moldoveană Transnistria au acuzat Kievul de împuşcături, explozii şi incursiuni transfrontaliere cu drone.

Săptămâna trecută, ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a declarat pentru Reuters că există elemente interne în Transnistria care încearcă să destabilizaze regiunea şi să alimenteze tensiunile, în contextul în care Chişinăul continuă eforturile de aderare la Uniunea Europeană.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Poate bate FCSB 10 meciuri la rând? Mihai Stoica a făcut calculele în direct: „Nu mă mai uit la clasament”
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte