Două gemene au născut în aceeași zi. Ambele au patru copii, două fete și doi băieți

Două gemene din Ierusalim au născut, în aceeași zi, al patrulea copil, la o distanță de doar câteva ore. Ambele au dat naștere la doi băieți perfect sănătoși.
Filip Stan
03 iun. 2022, 09:12
Două gemene au născut în aceeași zi. Ambele au patru copii, două fete și doi băieți

Yael Yishai și Avital Segel au 31 de ani și au fost internate în spital una după cealaltă, după ce au intrat în travaliu, a anunțat spitalul Shaarei Zedek.

Bebelușii n-au născut marți la o distanță de doar câteva ore. Prima a născut Yael, iar Avital a urmat imediat după. Pentru fiecare din ele s-a născut cel de-al patrulea copil, ele având deja câte două fete și un băiat.

„Naşterea este un eveniment special şi emoţionant. Sunt fericită să împărtăşesc acest eveniment cu o prietena bună, care este şi sora mea”, a declarat Yael Yishai, una dintre cele două femei.

De asemenea, pe al treilea copil l-au născut la o distanță de șase săptămâni. Iar acum au din nou posibilitatea să își petreacă concediul de creștere al copilului împreună.

Caz unic în lume! Două gemene identice s-au căsătorit cu gemeni identici. Cum arată copiii acestora

Un alt caz incredibil este al gemenelor identice Brittany şi Briana Deane Salyers, din Statele Unite, care au devenit cunoscute în lumea întreagă, după ce s-au căsătorit cu gemeni identici.

Imediat după ce s-au căsătorit, cele două cupluri au devenit extrem e populare în mediul online. Cuplurile au avut parte de cereri duble de casătorie, dar și nuntă dublă. Aceștia și-au uimit fani în momentul în care cele două gemene, Brittany şi Briana, au anunțat că sunt însărcinate în același timp.

Naşterile nu le-au mai ieşit în tandem. Prima a născut Brittany, un băieţel pe nume Jett, iar la aproximativ patru luni distanță a născut și sora ei, Briana, tot un băiețel, pe care l-au numit Jax.

Una dintre gemene, Briana, a spus că copiii lor sunt mai mult decât veri primari. „Acești copii nu sunt doar veri, ci și frați genetici completi, care au aceeași vârstă, ceea ce îi face un tip foarte rar de set de frați”, potrivit usatoday.com.

Brittany și Briana i-au întâlnit pe Josh și Jeremy la un festival dedicat gemenilor în 2017 și, după o poveste de dragoste, bărbații le-au cerut amândoi în căsătorie șase luni mai târziu.

 

 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Marius Șumudică a dat de pământ cu transferurile FCSB după 2-2 cu Farul: „Nu au adus niciun plus”. Cine l-a mai dezamăgit?
Capital.ro
Restricții de circulație miercuri în șapte județe din cauza caniculei. CNAIR anunță unde nu vor putea circula vehiculele de peste 7,5 tone
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Amendă dacă vorbești pe speaker. Controale în autobuze
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România