Vladimir Putin se „ascunde” de poporul rus. Preşedintele renunţă la tradiţionalul dialog cu publicul, programat luna aceasta

Vladimir Putin nu va susţine tradiţionalul său dialog anual televizat denumit "Linia directă" cu poporul, în cursul căruia răspunde în direct la întrebări din partea publicului, în luna iunie, aşa cum a făcut-o în decursul mai multor ani, transmit DPA şi Interfax, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Daniel Spătaru
08 iun. 2022, 19:39
Vladimir Putin se

Pregătirile sunt în curs, dar încă nu s-a stabilit o dată concretă pentru acest eveniment, a afirmat Peskov, excluzând posibilitatea ca acest show televizat să aibă loc luna aceasta. Dialogul lui Vladimir Putin în direct cu populaţia rusă se desfăşoară în mod tradiţional din 2017 în luna iunie, cu o singură excepţie în 2020, primul an al pandemiei de COVID-19.

„Linia directă” este un program de o oră în care ruşii obişnuiţi îşi pot exprima preocupările personale în dialog cu şeful statului.

Acest maraton TV îi oferă lui Putin o oportunitate de a se prezenta populaţiei ca o figură paternă grijulie. De obicei, le promite cetăţenilor care i se adresează pe această cale că le va rezolva problemele – fie că este vorba de plăţi restante la salarii, reparaţii rutiere sau o conexiune lipsă la reţeaua de alimentare cu gaze. Unii telespectatori din trecut au pus şi întrebări politice, dar toate întrebările sunt dinainte selectate de către Kremlin.

Citeşte şi Război în Ucraina. Rusia organizează referendumuri în zonele ocupate, după modelul Crimeea

Deocamdată nu se ştie dacă amânarea tradiţionalului „dialog în direct” cu poporul are legătură cu invazia Rusiei în Ucraina, numită de Moscova „operaţiune specială militară”, în care armata rusa înregistrează progrese mult mai slabe decât se anticipa, potrivit observatorilor. De altfel, Putin a apărut mai rar în public de când a ordonat campania militară în Ucraina la 24 februarie, primul act de agresiune de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Peskov afirmase săptămâna trecută că „Linia directă” cu poporul ar putea avea loc la scurt timp după Forumul economic internaţional de la Sankt-Petersburg, preconizat pentru mijlocul lunii iunie.

Citeşte şi Război de gherilă în spatele frontului. Ruşii se plâng de atacuri teroriste din partea Ucrainei

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Schimbare radicală pentru fostul coleg al lui Adrian Mutu care era confundat cu un om al străzii. Cum arată acum
Capital.ro
România, printre țările cu cele mai mici facturi la energie. Cât plătesc românii comparativ cu restul Europei
Playtech.ro
Greșeli pentru care poți rămâne fără permis de conducere în Grecia. O simplă parcare l-a lăsat pe un român fără dreptul de a conduce timp de două luni
Adevarul
De anul viitor, elevii ar putea fi puși să meargă la biserică pentru a fi evaluați la Religie. Expert: „O sursă generatoare de inechitate”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ofertă de 8 milioane de euro pentru CFR Cluj! Cine vrea să cumpere clubul. Reacția conducerii
MediaFlux
Ce e interzis să faci pe 20 iulie! Sărbătoare mare în calendarul ortodox
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România