Ministrul german al Educaţiei a demisionat în urma acuzaţiilor de plagiat

Ministrul german al Educaţiei, Annette Schavan, o apropiată a cancelarului german Angela Merkel, a demisionat sâmbătă, în urma acuzaţiilor de plagiat.
Filip Stan
09 feb. 2013, 13:55
Ministrul german al Educaţiei a demisionat în urma acuzaţiilor de plagiat

Demisia ministrului a fost anunţată sâmbătă, chiar de cancelarul german Angela Merkel, care este şi o prietenă bună a Annettei Schavan. „Annette Schavan mi-a prezentat demisia şi eu am acceptat-o, cu inima grea”, le-a declarat Merkel ziariştilor, stând alături de Schavan. 

Annette Schavan, în vârstă de 57 de ani, a rămas fără titlul de doctor, descoperindu-se că a plagiat în teza sa de doctorat, în urmă cu 33 de ani. Schavan a dezminţit, în repetate rânduri, aceste acuzaţii şi are la dispoziţie o lună pentru a face recurs în faţa unui tribunal administrativ.

În 2011, două scandaluri similare au izbucnit în Germania,în urma cărora au demisionat, în martie, ministrului Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, iar în iunie, deputata europeană liberală (FDP) Silvana Koch-Mehrin, care a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European şi la cea de preşedinte al grupului FDP din PE.  

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Alina Eriko a plecat din Spitalul Obregia! Incredibil unde încearcă să se reabiliteze
Fanatik.ro
Cine sunt Mandel Kata și Bartalis Henrietta, primele sportive din România care vor reprezenta snowboardul feminin, la Jocurile Olimpice de iarnă
Capital.ro
Reguli la bloc. Proprietarii trebuie să plătească chiar și ce nu folosesc direct în bloc: Proprietatea comună nu este opțională
Playtech.ro
Domeniile cu cele mai mari salarii medii din România. HoReCa și confecțiile, la coada clasamentului
Adevarul
Minciuna lui Putin: de ce Kremlinul folosește imagini vechi pentru a-i păcăli pe ruși că liderul lor s-a scufundat în apa înghețată de Bobotează
wowbiz.ro
Durere uriașă în urma tânărului mort în spitalul din Buzău! Iubita lui Gabriel a cedat, la o săptămână după ce l-a condus pe ultimul drum: „Sufletele s-au cerut…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
De necrezut cu cine s-a afișat Dorobanțu după ce a câștigat Marea Finală a sezonului 4 „Casa Iubirii”! Nimeni nu se aștepta să-i vadă împreună
iamsport.ro
Susține că apropierea de Mircea Lucescu i-a distrus relația cu Cornel Dinu: ”Știa că sunt prieten cu el, de aceea s-a comportat așa cu mine”
MediaFlux
Premierul Bolojan, la un pas să fie schimbat. Sorin Grindeanu dă semnalul în Coaliție după acordul UE-Mercosur
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend