Preda face apel la eurodeputaţii români să voteze în PE bugetul 2014-2020

Eurodeputatul PDL Cristian Preda face apel la toţi colegii europarlamentari români să voteze în plenul forului legislativ european cadrul financiar multianual al UE pentru 2014-2020, negociat la Consiliul European din 7-8 februarie.
Filip Stan
09 feb. 2013, 15:07
Preda face apel la eurodeputaţii români să voteze în PE bugetul 2014-2020

„Fac un apel la colegii mei din celelalte grupuri politice aleși în România să voteze, la rândul lor, bugetul. Apelul meu e justificat de intervenția nefericită a premierului, care a criticat realizarea unui consens în privința bugetului. Sper ca Victor Ponta să nu ceară membrilor PSD și PNL – din motive politicianiste sau urmând directivele Internaționalei Socialiste – blocarea unui buget favorabil României”, spune Cristian Preda, într-o postare pe blogul său.

El arată că alocarea care revine României pe bugetul negociat la Consiliul European este „o surpriză plăcută” şi că va vota în plenul PE acest cadru financiar deoarece „dă o şansă dezvoltării României”.

„Salut consensul în privința cadrului financiar multi-anual 2014-2020, realizat în Consiliul European ținut joi și vineri. Creșterea părții care revine României e o surpriză plăcută, mai ales în condițiile diminuării sumei totale alocate pentru următorii 7 ani, cu circa 34 de miliarde, comparativ cu perioada corespondentă anterioară. Această propunere va veni în Parlamentul European. O voi vota, fiindcă nu pot să refuz un buget care dă o șansă dezvoltării României”, mai afirmă eurodeputatul PDL, potrivit Mediafax.

Premierul Victor Ponta a declarat că este foarte dezamăgit de rezultatul final al alocării bugetare UE petru România, care este prezentat să pară mai bun, dar de fapt este foarte rău faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene şi practic nu s-a obţinut niciun euro în plus faţă de noiembrie, iar” legenda cu preşedintele Băsescu mare negociator a murit”.

Preşedintele Traian Băsescu a precizat, vineri, la Bruxelles, sumele pe care le primeşte România din bugetul UE în 2014-2020 pe programe, el menţionând că în total este vorba despre un buget de 39,887 miliarde de euro.

Băsescu a mai argumentat că pe lângă cele aproape 40 de miliarde euro obţinute de România la negocierea bugetului 2014-2020 mai pot fi adăugate cel puţin 4 miliarde de euro care ar putea fi salvate de la dezangajare pe exerciţiul 2007-2013, prin concesiile făcute de Consiliul European şi CE. El a arătat că în concluziile Consiliului European se recomandă Comisiei Europene să modifice regulamentul pentru exerciţiul 2007-2013 astfel încât România şi Slovacia să poată cheltui banii alocaţi pentru această perioadă nu doar până în 31 decembrie 2015, cât este prevăzut în prezent, ci până la sfârşitul lui 2016, câştigând astfel un an prin care se pot evita dezangajarea unor sume pe proiectele nefinalizate în limita de timp prevăzută.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Marius Șumudică, atac cu talpa la CSA Steaua! „E strigător la cer! Ca-n vestul sălbatic, ce te mai miră? O haiducie”. Exclusiv
Capital.ro
Un nou val de scumpiri la pompă. Prețurile care îi așteaptă pe șoferi, miercuri, 5 august
Playtech.ro
Ai vacanță rezervată în Grecia? Ce drepturi ai dacă hotelul nu te mai poate primi din cauza incendiilor
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Andreea Bălan a încălcat grav regulile de circulație! După ce a parcat pe trecerea de pietoni a condus direct pe trotuar. „Urgența” la care trebuia să ajungă Foto și Video paparazzi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România