Inflaţia, principala preocupare a românilor după explozia preţurilor

Românii sunt îngrijoraţi în principal din cauza ratei inflaţiei, în condiţiile în care calitatea vieţii lor a scăzut în ultimele opt luni, arată un studiu realizat de AHA Moments împreună cu Rethink România.
Filip Stan
20 iun. 2022, 16:57
Inflaţia, principala preocupare a românilor după explozia preţurilor

Inflaţia şi izbucnirea războiului din Ucraina au influenţat semnificativ atitudinea pe care românii o au faţă de ţara lor în ultimele opt luni (septembrie 2021-aprilie 2022). Astfel, explozia preţurilor a devenit principala preocupare a românilor deoarece cheltuielile lor zilnice sunt în continuă creştere. Din acest motiv, oamenii au adoptat un comportament precaut pentru a depăşi această perioadă. Unii dintre ei au ales să consume mai puţin, alegând să consume mai puţin, căutând promoţii sau preferând mărci mai ieftine – de la bunuri până la carburant sau utilităţi.

De asemenea, românii sunt de părere că în ultimele opt luni calitatea vieţii lor a scăzut, cei mai afectaţi fiind cei de peste 55 de ani, precum şi cei cu venituri medii sau scăzute, conform cercetării efectuate de AHA Moment, citate de Agerpres.

Citeşte şi: Românii îşi vor putea amâna plata ratelor până la 9 luni. Proiectul vizează şi persoanele juridice

Inflaţia, principala preocupare a românilor după explozia preţurilor. Categoria mai puţin afectată de acest fenomen

În schimb, preocupările legate de inflaţie se manifestă într-o măsură mai mică în cazul populaţiei cu venituri ridicate, publicul Pareto (top 20% dintre români din punct de vedere al veniturilor, cei care generează 43% dintre veniturile anuale).

Autorii studiului consideră că acest fapt are două explicaţii: prima e legată de faptul că veniturile mai mari îi fac pe aceştia mai puţin afectaţi de creşterile de preţuri. A doua explicaţie e legată de profilul acestor persoane, care sunt perseverente, ambiţioase, optimiste, văzând problemele ca fiind provocări care cer soluţii, fiind deci orientaţi către rezolvarea situaţiilor apărute în viaţa lor.

Citeşte şi: Domeniu de lux, scos la vânzare pentru 4 milioane de euro. E singura proprietate cu golf propriu, de pe Lacul Snagov

Războiul din Ucraina şi pandemia COVID-19, trecute pe plan secund

Şi războiul din Ucraina figurează pe lista grijilor românilor, însă în acest moment a fost trecut pe plan secund. Motivul: oamenii s-au familiarizat între timp cu ideea şi nu o consideră a fi o ameninţare directă la adresa României.

De asemenea, a scăzut şi îngrijorarea faţă de COVID-19, cel mai probabil datorită expunerii mai mici în media, a încetării restricţiilor, dar şi pentru că oamenii s-au obişnuit cu viaţa post-pandemie şi cu efectele aduse de acest val, notează sursa citată.

Evenimentele desfăşurate în ultimele luni au avut un mare impact asupra atitudinii românilor faţă de ţara lor. Aceştia nu ar recomanda-o altora ca ţară în care să locuieşti, în timp ce şi pentru ei înşişi sunt mai puţin siguri că ar trebui să rămână aici.

„La un scor NPS de -32, am putea spune cert că, dacă România ar fi un furnizor de servicii, atunci experienţa utilizatorilor ar fi descrisă drept una nesatisfăcătoare”, spun autorii studiului.

„Din septembrie 2021 şi până în aprilie 2022, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Şi asta nu ne surprinde, ştiind cât de învolburat a fost startul acestui an. Principalele griji ale românilor sunt legate de inflaţie, iar aceştia au în plan chibzuinţa ca soluţie – reduc consumul, caută promoţii sau brand-uri mai ieftine. Spre deosebire de război, care nu afectează direct România sau pandemia, care e percepută ca fiind practic încheiată, inflaţia este o realitate imediată, pe care românii o resimt zi de zi în preţurile la bunuri de consum, combustibil sau energie”, a declarat Mihai Bârsan, membru Rethink Romania.

„Acest nou episod al studiului realizat de AHA Moments şi Rethink România ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru toţi cei cărora le pasă de viitorul acestei ţări. Percepţia asupra României s-a schimbat dramatic, a ajuns în doar 8 luni o ţară care nu mai este atractivă pentru locuitorii săi. De asemenea, ideea emigrării e luată mai mult în calcul decât în septembrie anul trecut, iar cei care voiau să rămână în România nu mai sunt atât de siguri acum de asta. Însă cel mai îngrijorător este că primii care vor să plece sunt tinerii între 18 şi 24 de ani. De aceea, misiunea Rethink Romania este cu atât mai urgentă: ţara noastră are nevoie de un proiect clar, pe următorii 30 de ani, care să implice activ toată energia şi forţa creatoare a acestei ţări, de la mediul de afaceri, la societate civilă, experţi, mediul academic şi cel politic”, a declarat Dragoş Anastasiu, preşedinte Rethink Romania.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 900 de persoane, în aprilie 2022, 18-55 ani, din toate regiunile ţării, rural şi urban, utilizatori de internet.

DailyBusiness
An școlar nou, probleme vechi. Manualele nu sunt actualizate, iar elevii continuă să învețe că România se pregătește să adere la UE
Spynews
Tily Niculae, cu ochii în lacrimi! Un singur mesaj, primit într-o perioadă delicată, a făcut-o să plângă | FOTO
Bzi.ro
Surpriză de proporţii de la Loredana Groza! I s-a îndeplinit visul după 30 de ani! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Fratele lui Adrian Mazilu, poveste tulburătoare despre retragerea din fotbal: „Trebuia să mă las dacă voiam să mai pot merge!”
Capital.ro
România a pierdut un maestru al muzicii! Toți românii l-au iubit. Marele Julio Iglesias se înclina în fața lui
Playtech.ro
Cum obții cartea de identitate la urgență în București. Pașii, actele și condițiile
Adevarul
Ministrul Apărării, explicații despre cum e posibil ca Potra să aibă un arsenal şi milioane cash, fără ca serviciile să ştie
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Cine este soția lui Vasile Blaga. Politicianul a dezvăluit secretul căsniciei de 40 de ani: „Nici nu prea știu cum au crescut copiii”
Cancan.ro
Unde a fost găsită Edith, adolescenta din București dată dispărută, după 7 zile. Mama ei vrea să ia legătura cu DIICOT
iamsport.ro
Licitație record! Cel mai scump Maserati modern vândut vreodată | FOTO
MediaFlux
Se renunță la CASS pentru pensiile care depășesc 3.000 de lei. Anunțul ministrului Muncii
stirilekanald.ro
Cristian și Adelin au murit în accidentul de la Budeasa. Aveau 21 și 23 de ani și erau studenți cu planuri mari de viitor. O fată e în stare gravă: "Se ducea la facultate să dea examen"
substantial.ro
Accident îngrozitor. Din păcate nu sunt supraviețuitori. Nu se explică cum a avut loc