PDL va depune un proiect de lege pentru modificarea Statutului parlamentarilor

PDL va depune în Parlament un proiect de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor, imediat după votarea raportului asupra cererii de reexaminare, considerând că trebuie modificate prevederile legate de conflictul de interese şi de cererile de arestare, reţinere sau percheziţie.
Iulian Tudor
11 feb. 2013, 11:54
PDL va depune un proiect de lege pentru modificarea Statutului parlamentarilor

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a făcut acest anunţ luni, după şedinţa BPN al PDL.

El a precizat că mai sunt de modificat unele prevederi din Statut, cum ar fi articolul 21, „care a rămas ambiguu”.

„Se vorbeşte de o motivare temeinică a cererii procurorilor transmisă prin intermediul ministrului Justiţiei Parlamentului privind arestarea, reţinerea sau percheziţia parlamentarilor. Parlamentul se transformă într-o instituţie de judecată, iar parlamentarii sunt deasupra legii. În al doilea rând, dorim să introducem termene precise în procedurile parlamentare în momentul în care cererea de arestare, reţinere sau percheziţie vine de la procurori către una din cele două Camere, astfel încât să nu mai ajungă ca în cazul lui Ion Stan”, a adăugat Blaga.

El a mai spus că PDL consideră că trebuie ca momentul în care conflictul de interese al unui parlamentar este dovedit, automat parlamentarul respectiv să-şi piardă calitatea de membru al Camerei sau al Senatului.

Blaga a criticat amânarea deciziei Parlamentului în privinţa raportului la cererea de reexaminare a preşedintelui în cazul statutului arătând că USL recurge la subterfugii pentru a păstra superimunitatea.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Antonela, soția lui Messi, a cerut ajutor pentru victimele cutremurelor devastatoare din Venezuela. Suma uriașă de bani care s-a strâns
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cât câștigă pe lună un antrenor de fitness, în 2026. Sumele, dezvăluite chiar de românii care lucrează în domeniu
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Prunea s-a întâlnit cu Budescu la mare și a fost năucit: ”Abia vorbea”
MediaFlux
Turiștilor le e frică să intre în mare. Cum arată rana produsă de peștele-iepure
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?