Porturi turistice şi scene plutitoare vor fi construite pe Lacurile Tei şi Floreasca

Primarul General Sorin Oprescu şi Liviu Dragnea, Ministrul Dezvoltării Regionale, semnează marţi contractul de finanţare pentru proiectul "Amenajare circuit turistic pe lacurile Floreasca şi Tei (şi zona adiacentă lor)", proiect co-finanţat din fonduri europene nerambursabile.
Cristiana Ionescu
11 feb. 2013, 20:23
Porturi turistice şi scene plutitoare vor fi construite pe Lacurile Tei şi Floreasca

Proiectul de amenajare a unui circuit turistic pe lacurile Floreasca şi Tei a fost aprobat în anul 2010 de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi mâine, 12 februarie 2013, urmează să fie semnat contractul de finanţare.

Planul de amenajare a celor două lacuri bucureştene prevede construirea a şase porturi pentru vaporaşe turistice, a 12 debarcadere pentru ambarcaţiuni de mici dimensiuni şi a două amfiteatre cu scene plutitoare cu o capacitate de 240 locuri fiecare, care vor găzdui evenimente culturale, potrivit b365.ro

De-a lungul malurilor urmează să fie amenajate şase porturi pentru ambarcaţiunile turistice care fac legătura între toate punctele de interes din vecinătatea celor două lacuri. De asemenea, proiectul prevede amenajarea a 12 debarcadere de unde turiştii vor putea închiria ambarcaţiuni pentru agrement sau schi nautic, plus zone de plajă şi piscine.

Proiectul prevede şi o pasarelă ciclo-pietonală şi patru kilometri de piste pentru pietoni şi biciclete.

Printre achiziţiile Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, care va realiza acest proiect, se numără un vaporaş turistic de agrement, 33 de echipamente de wind surf, 30 de echipamente de kite-surf, dar şi 40 de caiace şi 100 de bărcuţe şi hidrobiciclete. Clădirile pentru servicii şi sistemele de biciclete vor fi alimentate cu energie solară.

Proiectul costă 87 milioane lei (20 milioane euro), din care 24 milioane vor proveni din fonduri europene nerambursabile, iar restul banilor vor fi daţi de la bugetul local.

Proiectul va fi implementat pe o durată de 28 de luni, suprafaţa totală amenajată pentru turism fiind de 11,1 hectare. Potrivit lui Oprescu, prin realizarea acestui proiect vor fi create 112 locuri de muncă.

 

 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințul Harry și Meghan Markle se mută înapoi în Marea Britanie. Regele Charles a aflat că se vor întoarce acum câteva zile
Fanatik.ro
Marius Șumudică, trei transferuri la CFR Cluj după intrarea în insolvență. Nume grele vin în Gruia
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu 22 de victime la Mediaș! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Nicușor Dan are pe listă 3 nume pentru premier. Cine ar putea fi viitorul șef al Guvernului (Surse)
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat