Criza dă târcoale, cumpărătorii au început să fie înşelaţi şi în Germania. Preţurile au crescut iar gramajul a scăzut, Protecţia Consumatorilor a intrat pe fir

Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor din Germania a constatat „creșteri ascunse de preț”, deoarece tot mai multe produse au din ce în ce mai puțin conținut, în condiţiile în care preţul a fost mărit.
Daniel Spătaru
29 iun. 2022, 14:00
Criza dă târcoale, cumpărătorii au început să fie înşelaţi şi în Germania. Preţurile au crescut iar gramajul a scăzut, Protecţia Consumatorilor a intrat pe fir

Este vorba despre un fenomen cunoscut sub numele de „shrinkflation”, o strategie pe care companiile o folosesc din mai multe motive, mai ales atunci când apare inflația. În cazul produselor alimentare mai ieftine, mai multe cazuri de „creștere ascunsă a prețului” au fost găsite în magazinele cu discount din Germania, folosindu-se exact această tactică.

„În ultimele săptămâni, am primit numeroase reclamații”, subliniază filiala pentru Protecţia Consumatorilor din Hamburg. Ca exemplu, au citat, printre altele, o friptură de miel din lanțul Aldi, care se vinde cu 6,99 de euro , dar în locul celor 400 de grame anterioare, pachetul are acum doar 300 de grame.

De asemenea, o pizza la discount Penny a crescut de la 2,49 la 2,99 euro, cu o greutate redusă de la 460 la 410 de grame. „Un caz special ne-a fost semnalat de o femeie care a cumpărat de la Lidl, referitor la anumite tipuri de hârtie igienică. În pachet a rămas același număr de role, dar a fost redusă mărimea fiecăreia. Rezultatul analizei este că o rolă are acum cu aproximativ 3 metri mai puțină hârtie”, se mai arată în comunicatul preluat de Hamburger Abendblatt.

Citeşte şi Preţ benzină şi motorină. Virgil Popescu speră ca marile companii să aplice reducerea de 50 de bani şi nu ştie dacă preţurile vor sări de 10 lei

Salata Bulgur de linte Olivano’s Pikant de la Netto Marken-Discount este şi ea dată ca exemplu, iar dacă iniţial a început să se vîndă la cutie de 200 de grame în loc de 250 de grame. La scurt timp mai târziu, prețul a crescut de la 89 la 99 de cenți. Creșterea ascunsă a prețului totalizează 39 la sută.

Armin Valet, de la Oficiul Central pentru Protectia Consumatorului spune că, din cauza creşterii preţurilor materiilor prime şi energiei, mulţi producători au redus conţinutul, pentru a menţine preţul cât de cât scăzut.

Citeşte şi România a avut cele mai mici preţuri din UE la mâncare, în 2021. Cele mai ieftine haine sunt în Bulgaria

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram a reușit o performanță istorică în tricoul Craiovei! L-a depășit pe Ilie Balaci și îl amenință pe Sorin Cârțu
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Schemă de ajutor pentru românii din diasporă. Guvernul a aprobat un buget de 100 de milioane de euro
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România