Mihai Leu, accident la raliu, la Târgu Mureş. A lovit doi copii, imagini cu momentul impactului VIDEO

În ultima manşă a competiţiei Super Rally de la Târgu Mureş, monopostul pilotat de Mihai Leu a scăpat de sub control într-un viraj, a lovit un parapet şi a rănit uşor doi copii care se aflau printre spectatori.
Daniel Spătaru
02 iul. 2022, 15:31
Mihai Leu, accident la raliu, la Târgu Mureş. A lovit doi copii, imagini cu momentul impactului VIDEO

„În urmă cu puţin timp, la intersecţia Ştefan cel Mare cu Borsos Tamas, avut loc un accident. Un autoturism de curse condus de un bărbat, de 54 de ani, a acroşat un gard de siguranţă, rănind, totodată, doi minori, de 6 şi 8 ani, aflaţi după gard. Ambii copii au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Directorul sportiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Ioan Badiu, a declarat, pentru Agerpres, că incidentul s-a petrecut în ultima manşă de concurs în care au evoluat cei mai buni piloţi din campionat, Jerome France şi Mihai Leu, iar maşina condusă de Mihai Leu a fost scăpată de sub control.

Monopostul a fost scăpat de sub control de către Mihai Leu, a încercat să o redreseze, a redresat-o pe moment, aşa ne-a spus domnul Mihai Leu, şi, din păcate, a lovit gardul de protecţie care este pe toată distanţa circuitului. Evenimentul a fost oprit, era chiar ultima manşă de concurs, nu mai avea sens să mai continuăm, ar fi fost doar de un restart pentru Jerome France, însă am decis să îl oprim. Mai erau câteva viraje de făcut. (…) Nu s-a impus internarea, concursul s-a întrerupt, nu a fost un incident grav„, a declarat Ioan Badiu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România