Prin viaţă în paşi de dans. Speranţa, singura punte de trecere spre un destin mai bun VIDEO

Alexandru, un copil de 10 ani, este crescut de bunici şi mama, într-un apartament modest din Rahova. Este un copil bun, are diplome de merit la matematică, istorie, română, geografie şi şah, în ciuda faptului că mama este copleşită de greutăţi. Trăiesc dintr-un salariu mic şi cu toate astea băiatul a ajuns dansator de performanţă. Din păcate, mama nu mai face faţă cheltuielilor şi se gândeşte să-l retragă de la cursuri.
Roxana Gagiu
16 feb. 2013, 21:39
Prin viaţă în paşi de dans. Speranţa, singura punte de trecere spre un destin mai bun VIDEO

Într-o ţară în care sărăcia şi violenţa devin tot mai prezente în ochii unui copil, speranţa pentru un destin mai bun reprezintă singura punte de trecere pentru el. Alexandru are doar 10 ani, dar înţelege perfect ce înseamnă greutăţile şi frustrările. Este copilul pe care orice părinte şi l-ar dori.

„Are rezultate foarte bune la învăţătură. Pe semetrul I a obţinut numai calificative de FB la toate disciplinele. Este un copil isteţ şi foarte ambiţios. Anul acesta a crescut în valoare”, a spus Simona Nistor, profesor pentru învăţământul primar la clasa a IV-a B, Şcoala Generală nr 132 Grigore Tocilescu.

Are diplome de merit la matematică, istorie, română, geografie şi şah, însă străluceşte pe ringul de dans. Acolo el este un adevărat profesionist. Alexandru face parte din elita dansatorilor de la Şcoala Start Dance din Bucureşti. Copilul a obţinut în patru ani medalii şi cupe şi a dansat cu graţie pentru mii de oameni.

„Alexandru este elevul nostru de patru ani. A participat în competiţii numeroase, a obţinut diverse premii. Are acasă o grămadă de medalii şi cupe. Alexandru face dans sportiv de performanţă. Dansează patru dansuri: valsul lent, valsul vienez, cha cha şi jive-ul”, a spus Gabriela Stan, profesoară de dans la Şcoala Start Dance din Bucureşti.

Alexandru iubeşte dansul cu tot sufletul. Nu vrea să renunţe niciodată la el, nici măcar nu se gândeşte cum ar fi viaţa lui fără ringul de dans. Pentru el, dansul reprezintă totul.

„El când se dă jos din pat dansează. Facem sacrificii pentru că vedem că-i place şi că nu vrea să renunţe. Noi am mai încercat să-i spunem că e foarte greu şi nu avem posibilitate”, a spus Emilia Voicu, bunica.

Banii care intră în casă sunt insuficienţi pentru a duce mai departe pasiunea şi visul lui Alexandru. Mama lui Alexandru simte că nu mai poate face faţă cheltuielilor şi recunoaşte cu tristeţe că s-a gândit să-l retragă pe băieţel de la dansuri. „O pereche de pantofi costă în jur de 120 de euro, un pantalon de dans 2 milioane- 2 milioane şi ceva. Sala pe fiecare lună este un milion, iar orele particulare care sunt patru pe lună 400 de mii de pereche, asta însemnând încă un milion şase sute. Mai sunt şi concursurile, un concurs costă între 400 şi un milion, plus intrarea părintelui şi multe alte cheltuieli”, povesteşte mama lui Alexandru, Aurora Voicu.

Băiatul nu şi-a cunoscut niciodată tatăl, este crescut de bunici şi mama, într-un apartament modest din Rahova. Nu stau singuri. În acelaşi loc mai locuieşte o mătuşă cu fiica ei, dar şi un unchi. Sunt 7 persoane în trei camere. Încercat de nevoi încă din copilărie, Alexandru visează la o viaţă mai bună. Nu s-a gândit niciodată să renunţe la dans. Visează să devină un mare dansator şi să-şi deschidă chiar propria lui şcoală de dans. Împreună îl putem ajuta să-şi urmeze visul şi să meargă în continuare la cursurile de dans.

Cei care vor să întindă o mână de ajutor pot dona bani în contul făcut pe numele Aurora Voicu

COD IBAN: RO95RZBR0000060015302082

Raiffeisen Bank, Sucursala Agenţia Rahov

Povestea lui Alexandru face parte din campania „România are suflet”, iniţiată de RTV.NET şi România TV.

Citeşte şi:

Viaţa, un teatru trist în ochii unui copil hăituit de sărăcie şi neputinţă VIDEO

Poezia unei inimi frânte, povestea cutremurătoare a unei copile de 15 ani VIDEO

„Pentru mine aici e Paradis”. Cât de puţin înseamnă fericirea pentru un copil condamnat de soartă

 

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Tzancă Uraganu, copleșit după moartea lui Doru de la Constanța. Ce știa despre problemele cu care se confrunta
Fanatik.ro
Dorit insistent de Gigi Becali la FCSB, Kennedy Boateng a semnat! Sumă uriaşă primită la semnătură
Capital.ro
România este deja tratată ca o țară „junk”. Avertismentul lui Radu Georgescu pentru economie: Clasamentul e jenant pentru Guvern
Playtech.ro
Blocurile afectate de incendii sau explozii pot intra în programul de consolidare. Actele necesare şi cum se face înscrierea
Adevarul
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Moment istoric pentru România. Un elev reprezintă România la WorldSkills-Shanghai, disciplina „Sudor”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?