Inflaţie record în SUA. Este cea mai mare creştere a preţurilor din ultimii 40 de ani

Valul de inflaţie din SUA a izbucnit din cauza revenirii rapide din recesiunea pandemică din 2020, stimulată de ajutorul federal vast, de ratele ultra-scăzute ale Fed
Filip Stan
13 iul. 2022, 18:14
Inflaţie record în SUA. Este cea mai mare creştere a preţurilor din ultimii 40 de ani

Inflaţie record în SUA. Preţurile de consum au urcat cu 9,1% faţă de anul precedent, a anunţat miercuri guvernul, cea mai mare creştere anuală din 1981 încoace, faţă de un salt de 8,6% în luna mai. Din mai până în iunie, preţurile au crescut cu 1,3%, o altă creştere substanţială, după ce preţurile au urcat cu 1% din aprilie până în mai, notează AP.

Accelerarea persistentă a preţurilor subliniază impactul brutal pe care inflaţia l-a provocat asupra americanilor, costurile bunurilor de primă necesitate, în special, crescând mult mai rapid decât veniturile medii. Americanii cu venituri mai mici şi cei de culoare şi hispanici au fost loviţi în mod deosebit, deoarece o parte disproporţionată din veniturile lor se duce către elemente esenţiale precum locuinţa, transportul şi hrana.

Euro, mai slab ca dolarul pentru prima oară după aproape două decenii

Excluzând categoriile volatile de alimente şi energie, aşa-numitele preţuri de bază au crescut cu 0,7% din mai până în iunie, cea mai mare creştere de acest fel din ultimul an. Comparativ cu 12 luni mai devreme, preţurile de bază au urcat cu 5,9%, sub nivelul maxim recent de 6,4% de la un an la altul, dar în continuare extrem de ridicat.

Valul de inflaţie din SUA a izbucnit din cauza revenirii rapide din recesiunea pandemică din 2020, stimulată de ajutorul federal vast, de ratele ultra-scăzute ale Fed şi de cheltuielile alimentate de economiile acumulate în timpul închiderii naţiunii. Pe măsură ce americanii şi-au canalizat achiziţiile către articole pentru casă, cum ar fi mobilierul, aparatele electrocasnice şi echipamentele de exerciţii fizice, lanţurile de aprovizionare au devenit blocate şi preţurile bunurilor au crescut vertiginos.

Creşterea bruscă a inflaţiei a diminuat încrederea consumatorilor în economie, a făcut ca ratingul de aprobare al preşedintelui Joe Biden să scadă şi a reprezentat o ameninţare politică majoră pentru democraţi la alegerile parlamentare din noiembrie. Patruzeci la sută dintre adulţi au declarat într-un sondaj AP-NORC din iunie că, în opinia lor, combaterea inflaţiei ar trebui să fie o prioritate principală a guvernului în acest an, faţă de doar 14% care au spus acest lucru în decembrie.

RECORD. BNR a anunțat cel mai slab leu în fața francului elvețian din istorie / Gheorghe Piperea: „Cauza, tipărirea de bani pentru corporații”

Inflaţia este în creştere şi dincolo de Statele Unite, 71 de milioane de persoane fiind împinse în sărăcie în cele trei luni după ce Rusia a invadat Ucraina, ceea ce a amplificat şi mai mult preţurile la energie şi alimente, a declarat săptămâna trecută Programul ONU pentru Dezvoltare.

Pagubele economice ale războiului sunt deosebit de grave în Europa, dependenţa sa de petrolul şi gazele naturale ruseşti comprimând întreprinderile şi consumatorii cu facturi mult mai mari pentru utilităţi, alimente, carburanţi şi altele. Inflaţia a atins luna trecută niveluri maxime de decenii, de 8,6% în cele 19 ţări care folosesc moneda euro şi de 9,1% în Marea Britanie în luna mai.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT