Medvedev: Refuzul puterilor NATO de a recunoaşte Crimeea ca fiind rusă reprezintă o „ameninţare sistemică”

Refuzul Ucrainei şi al puterilor NATO de a recunoaşte autoritatea Moscovei asupra Crimeei reprezintă o "ameninţare sistemică" pentru Rusia, a declarat duminică fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev.
Filip Stan
18 iul. 2022, 09:21
Medvedev: Refuzul puterilor NATO de a recunoaşte Crimeea ca fiind rusă reprezintă o

Dmitri Medvedev ameninţă din nou în totae părţile. Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea de la Marea Neagră în 2014, după ce un preşedinte pro-Moscova de la Kiev a fost răsturnat pe fondul unor proteste de stradă în masă. Moscova a sprijinit apoi şi separatiştii înarmaţi pro-ruşi din regiunea Donbas din estul Ucrainei, potrivit Reuters.

„Dacă orice alt stat, fie că este vorba de Ucraina sau de ţările NATO, crede că Crimeea nu este rusă, atunci aceasta este o ameninţare sistemică pentru noi”, a declarat Medvedev în faţa veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial, a relatat agenţia de presă Interfax.

„Aceasta este o ameninţare directă şi explicită, mai ales având în vedere ce s-a întâmplat cu Crimeea. Crimeea s-a întors la Rusia”, a spus Medvedev, care în prezent ocupă funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.

Comentariile sale au fost difuzate la o zi după ce un oficial ucrainean a sugerat că peninsula Crimeea, pe care cea mai mare parte a lumii încă o recunoaşte ca parte a Ucrainei, ar putea fi o ţintă pentru rachetele HIMARS de fabricaţie americană, recent desfăşurate de Kiev în lupta cu forţele ruseşti.

VIDEO. Bombardamente intense vineri seară, este alertă aeriană. Primarul din Dnipro, apel disperat: „Să nu părăsim adăposturile!”
Vadym Skibitskyi, un oficial din cadrul serviciilor de informaţii militare ucrainene, a fost întrebat sâmbătă, într-un interviu televizat, dacă HIMARS ar putea fi folosite asupra unor ţinte din Crimeea.

Acesta a declarat că Rusia a efectuat lovituri pe teritoriul ucrainean din Crimeea şi Marea Neagră şi, prin urmare, acestea sunt, de asemenea, ţinte justificate.

Crimeea are o importanţă strategică deosebită pentru Rusia, deoarece include cartierul general al flotei sale din Marea Neagră, la Sevastopol.

Rachetele HIMARS ar putea SCHIMBA soarta războiului din Ucraina! Ministrul Apărării de la Kiev: Le putem folosi cu precizie

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
CFR Cluj, adversari infernali în Conference League. Echipa din țara lui Haaland cu jucători de mare valoare. Puștiul care valorează 10 milioane de euro
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. Întâlnire cu românii duminică, 26 iulie. Unde va fi prezent
Playtech.ro
Cât costă un șezlong în Mamaia, Eforie, Costinești și Vama Veche în 2026. Unde găsești cele mai mici tarife
Adevarul
Sanitas avertizează: Noua lege a salarizării taie sporuri și riscă să readucă exodul medicilor
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga ”nu termină campionatul”. Verdict crunt: ”Sunt morți în cadă, leșinați, nu mai vine nimic pe conductă!”
MediaFlux
EXCLUSIV Răsturnare în divorțul milionarului Daniel Tudor! Ramona Tudor Gunata, la shopping de lux cu iubitul secret
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România