Salariile bancherilor, limitate de UE. Negocieri dure între ţări

UE urmează să impună pentru pachetele salariale ale bancherilor cele mai dure limite începând cu criza financiară din 2008, potrivit Financial Times, citat de Mediafax. Proiectul dă naştere la o serie nouă de tensiuni în UE: Marea Britanie se opune unor astfel de restricţii, Germania cere un compromis, iar Franţa este de acord cu pachete salariale limitate. 
Iulian Tudor
18 feb. 2013, 09:23
Salariile bancherilor, limitate de UE. Negocieri dure între ţări

Discuţiile pentru creşterea stabilităţii băncilor intră într-o săptămână care ar putea fi crucială, cu Londra aproape izolată după aproape un an de diplomaţie în culise pentru atenuarea unei campanii împotriva bonusurilor declanşată de Parlamentul European (PE).

Franţa susţine cererea PE pentru limite mai stricte la bonusurile care depăşesc salariul, iar o majoritate clară – inclusiv Germania – vrea un compromis, pentru a nu fi întârziate reforme ale reglementărilor privind capitalul băncilor.

Această situaţie permite Irlandei, stat care deţine preşedinţia UE în prezent, să ceară Marii Britanii să accepte termeni care pot fi transmişi PE. Irlanda este încrezătoare că exită deja o majoritate puternică.

Oficialii britanici încearcă să obţină revizuiri ale proiectului de compromis, care impune un raport de 1/1 între bonus şi salariu, cu posibilitatea de a ridica acest raport la 2/1 cu sprijinul unei supermajorităţi a acţionarilor.

Marea Britanie a încercat să prezinte vineri o contrapropunere care reglementa mai strict doar bonusurile în bani, dar care nu se încaderează în cerinţele PE pentru un raport maxim care să acopere bonusurile de toate tipurile, inclusiv cele în acţiuni.

Şansele ca Marea Britanie să obţină o creştere sau redefinire a raportului 2/1 sunt reduse, au afirmat diplomaţi citaţi de Financial Times.

Guvernul de la Londra afirmă că impunerea unei astfel de limite pentru bonusuri va încuraja salarii fixe mari, va submina stabilitatea financiară şi regulile pentru recuperarea bonusurilor în anumite cazuri. Instituţiile de credit au început să implementeze astfel de reguli în ultimii ani.

Directorii băncilor importante i-au cerut premierului britanic, David Cameron, să se opună cu înverşunare limitelor.

„Băncile intră în panică. Au crezut întotdeauna că Marea Britanie şi Germania le vor salva”, a afirmat un diplomat european.

Un plafon strict al pachetelor salariale la bănci ar putea avea implicaţii şi în alte sectoare. Parlamentarii europeni cer deja ca versiunea mai dură a acestor reguli să se aplice fondurilor de hedging şi managerilor de fonduri, care în prezent se supun reglementărilor pentru bănci.

Citeşte şi Miniştrii de Finanţe din UE au convenit supravegherea băncilor din zona euro de către BCE

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Ce gafă! Rațiu a fost scos de pe teren de arbitru din cauza jambierelor tăiate: România a rămas în 10 cu Suedia
Capital.ro
Cea mai mare economie din Europa reduce taxele pentru carburanți. Șoferii vor plăti mai puțin din octombrie
Playtech.ro
Unde poți călători fără viză cu pașaport românesc. România, în clasamentul celor mai puternice pașapoarte
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Dan Șucu a refuzat transferul lui Alex Dobre la un club de top din Marea Britanie
MediaFlux
Horoscopul weekendului 26-27 septembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte