Xi Jinping l-a ameninţat pe Biden: „Nu te juca cu focul în privinţa Taiwanului. Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă”

Beijingul a emis avertismente tot mai pronunţate privind repercusiunile unei eventuale vizite a lui Nancy Pelosi, membră a Partidului Democrat ca şi Joe Biden, în Taiwan.
Filip Stan
28 iul. 2022, 20:30
Xi Jinping l-a ameninţat pe Biden:

UPDATE: Preşedintele american, Joe Biden, şi omologul său chinez, Xi Jinping, au căzut de acord asupra principiului unei întâlniri faţă în faţă, joi, în cursul unei discuţii telefonice de peste două ore, a declarat presei o responsabilă americană, scrie AFP.

Ei „au discutat despre importanţa unei discuţii faţă în faţă şi au căzut de acord pentru ca echipele lor să depună eforturi astfel încât să se găsească un moment acceptabil de ambele părţi pentru a face acest lucru”, a precizat această responsabilă, sub protecţia anonimatului.

Cei doi lideri nu au discutat despre nicio modificare a taxelor vamale impuse de Statele Unite Chinei, potrivit aceleiaşi surse.

Preşedintele chinez, Xi Jinping, l-a avertizat joi pe omologul său american, Joe Biden, în cadrul celei de-a cincea convorbiri telefonice pe care au avut-o, „să nu se joace cu focul” în privinţa Taiwanului, relatează media chineze, în contextul avertismentelor Beijingului privind o posibilă vizită la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, relatează Reuters.

Media chineze de stat relatează că Xi Jinping a spus că SUA ar trebui să respecte principiul „unei singure China” şi că a subliniat că ţara sa se opune cu fermitate independenţei Taiwanului şi amestecului unor forţe externe.

China a ridicat avioanele de luptă. Este alertă în Asia, Taiwan se teme de un atac

Beijingul a emis avertismente tot mai pronunţate privind repercusiunile unei eventuale vizite a lui Nancy Pelosi, membră a Partidului Democrat ca şi Joe Biden, în Taiwan.

„Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă. Sperăm că partea americană poate vedea asta cu claritate”, i-a spus Xi Jinping lui Joe Biden, potrivit presei chineze de stat, preluate de Reuters.

Scânteia care ar putea declanşa un nou război mondial. China acuză SUA că a intervenit în Taiwan
„Conversaţia între preşedintele Biden şi preşedintele Xi Jinping din Republica Populară Chineză s-a încheiat la 10.50”, a anunţat mai devreme Casa Albă într-un comunicat. Apelul telefonic a început cu două ore şi 17 minute mai devreme, la 08.33 ora locală (12.33 GMT).

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
FCSB, echipa de start cu Petrolul! Ce s-a decis cu Muhar, Korenica și Drăguș. Exclusiv
Capital.ro
Șomaj record în rândul tinerilor din România. Adrian Negrescu avertizează că situația este fără precedent: Nu vom avea din ce să plătim pensiile
Playtech.ro
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a lăsat nimic
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
Banciu a numit atacantul român care ”a fost mai fotbalist” decât Adi Mutu: ”Era sculă!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte