Ministrul Finanţelor avertizează: „Există risc de criză economică în România. Nu trăim într-o oază!”

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat, joi, după adoptarea rectificării bugetare, în contextul criticilor venite dinspre Consiliul Fiscal, prin care deficitul bugetar estimat este de 7% din PIB, că execuţia la 6 luni a arătat că pot să ţină deficitul sub control, iar Guvrnul şi-a propus să menţină deficitul la 5,84%. De asemenea, ministrul Finanţelor a avertizat că România riscă să fie lovită de criza economică. "Nu trăim într-o oază feriţi de riscurile apariţiei unor elemente recesioniste", a completat Câciu.
Filip Stan
18 aug. 2022, 13:57
Ministrul Finanţelor avertizează:

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat că a fost aprobată prima rectificare bugetară din acest an, plecând de la noile rezultate comunicate de Comisia Naţională de Prognoză, care estimează o creştere reală de 3,5% în acest an, faţă de 4,6% cât a fost la bugetul iniţial şi un PIB în valoare nominală, la final de an, de 1372,5 miliarde de lei, dar şi de rezultatele privind veniturile bugetare pe primele 6 luni, precum şi analiza execuţiei bugetare la toţi ordonatorii de credite şi ţinând cont de priorităţile asumate pe partea de pachete de sprijin pentru eocnomie şi cetăţeni, care au fost parţial finanţate în prima jumătate a anului şi continuă să fie fie finanţate prin această rectificare, prin suplimentările de finanţări la anumiţi ordonatori de credite.

”Execuţia la 6 luni ne-a arătat că putem să ţinem deficitul sub control, aţi văzut că avem 1,7% din PIB, o să apară curând şi execuţia la 7 luni şi o să vedeţi că suntem sub 2% din PIB”, a spus ministrul Finanţelor.

Citeşte şi: Nou val de scumpiri, avertismentul sumbru al specialiştilor. Românii vor plăti de patru ori mai mult pe pâine şi ulei

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, joi, ca răspuns la o întrebare, că „există riscul unei crize economice în România”.

„Situaţia este complicată încă de la preluarea mandatului actualului guvern. Era complicată şi înainte, a devenit mai complicată, mai ales din februarie, când a apărut şi conflictul din Ucraina. Sunt tot felul de presiuni. Putem să le numim crize plecând de la energie până la combustibil, alimente, situaţii şi întreruperi de lanţuri de aprovizionare, o serie de incertitudini.

Citeşte şi: Nicolae Ciucă anunţă bani mai mulţi pentru Sănătate şi Educaţie la rectificarea bugetară

Există riscul. Deci nu suntem într-o oază în care suntem feriţi de riscurile apariţiei unor elemente de presiune de exemplu recesioniste, dar ele au fost sau sunt anticipatele pas cu pas pentru că trebuie să te uiţi cum funcţionează anumiţi indicatori proxy – de exemplu producţia industrială este în scădere. Asta îţi arată că vei avea o dificultate, cel puţin pe trimestrul 3 şi 4 şi trebuie să iei nişte măsuri, să revigorezi acea acea zonă, astfel încât pierderile de context sau de conjunctură să nu se resimtă în efectele orizontale”, a spus ministrul Finaţelor, Adrian Câciu.

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
La trei ani de la moartea marelui fotbalist, soția acestuia a făcut un anunț neașteptat: ”Vorbește din nou cu el”
Capital.ro
Montarea repartitoarelor de căldură. Măsura care se pregătește pentru românii conectați la încălzirea centrală. Când ar putea deveni obligatorie
Playtech.ro
'Mira-m-aș' sau 'miram-aș'? Cum se scrie corect și care este explicația
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”