Zelenski, anunţul care dă fiori omenirii: „Rusia să înceteze şantajul nuclear”

Ucraina marchează Ziua Independenţei sub tensiune, la şase luni de la începutul invaziei ruse. Preşedintele Ucrainei avertizează în legătură cu pericolele invaziei ruse.
Filip Stan
24 aug. 2022, 20:01
Zelenski, anunţul care dă fiori omenirii:

Rusia trebuie să înceteze „şantajul său nuclear” şi să se retragă de la centrala Zaporojie, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un mesaj video difuzat miercuri la Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), informează AFP.

„Rusia trebuie să pună capăt necondiţionat şantajului său nuclear şi pur şi simplu să se retragă de la centrală”, a declarat Zelenski în timpul acestei reuniuni convocate pentru a marca şase luni de la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei.

Un nou atentat cu maşină capcană în Rusia. Liderul pro-rus al unei aşezări din regiunea Zaporojie a fost asasinat la fel ca Daria Dugina

Forţele ruse au ocupat zona din jurul centralei Zaporojie în martie, la scurt timp după ce Rusia a trimis zeci de mii soldaţi în Ucraina. Centrala, încă operată de personal ucrainean, rămâne aproape de linia frontului şi a fost lovită de obuze de mai multe ori în ultimele săptămâni, stârnind temeri asupra unui dezastru nuclear. Ucraina şi Rusia s-au învinuit reciproc pentru bombardamentele din şi în jurul complexului de reactoare nucleare din sudul Ucrainei.

În 24 februarie acest an, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine constant că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Ucraina marchează Ziua Independenţei sub tensiune, la şase luni de la începutul invaziei ruse. Zelenski: „Sunt posibile provocări respingătoare ale Rusiei şi atacuri brutale. Vom răspunde oricărei manifestari a terorismului rus”

„Trebuie să fim conştienţi că miercuri, sunt posibile provocări respingătoare ale Rusiei şi atacuri brutale”, a avertizat marţi seară Volodimir Zelenski. „Şi, bineînţeles, vom răspunde oricărei manifestari a terorismului rus”, a adăugat preşedintele ucrainean, care avansase deja sâmbăta trecută că „Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de dezgustător, deosebit de crud”.

„Astăzi sărbătorim ziua drapelului nostru şi se întâmplă într-un moment în care luptăm împotriva celei mai îngrozitoare ameninţări la adresa statului şi, în acelaşi timp, am atins cea mai mare unitate naţională. De aceea am îndurat. Pentru că am unit şi am unit lumea în jurul valorilor adevărate”, a declarat preşedintele ucrainean.

La primele ore ale zilei de 24 august, explozii au fost auzite în mai multe oraşe, precum Harkov (nord-est), Zaporojie şi Dnipro (centru), potrivit autorităţilor locale.

Noi amenințări din partea Rusiei: Rachetele hipersonice rusești Kinzhal ar putea „mătura” o bază NATO din România
Atentatul cu bombă în urma căruia fiica unui proeminent ideolog rus ultra-naţionalist a murit în weekend, pentru care Rusia învinovăţeşte Ucraina, a sporit şi temerile de represalii. Înmormântarea Dariei Dugina a avut loc marţi, la Moscova, la care tatăl ei, Alexander Dugin, a spus că doar victoria din Ucraina ar putea justifica preţul pe care l-a plătit.

Zelenski a spus că are informaţii de la serviciile din Ucraina şi de la partenerii internaţionali că există o ameninţare crescută, dar a subliniat că ameninţarea din partea Rusiei a rămas zilnic şi constantă din 24 februarie.

El a declarat într-o conferinţă de presă la Kiev că Ucraina nu va fi de acord cu nicio propunere de îngheţare a frontului actual pentru a „calma” Moscova, care controlează acum aproximativ 22% din Ucraina, inclusiv Crimeea, scrie The Guardian.

Boris Johnson, în vizită la Kiev pentru a treia oară de la începutul războiului / Marea Britanie acordă Ucrainei un ajutor militar în valoare de 54 de milioane de lire

Premierul britanic Boris Johnson vizitează, miercuri, Kievul, cu ocazia Zilei Independenţei, pentru a treia oară în cele şase luni de la începutul invaziei ruse, relatează AFP. Johnson a anunţat cel mai recent pachet de sprijin în valoare de 54 de milioane de lire sterline, care include sisteme de supraveghere fără pilot şi sisteme de rachete pentru armata ucraineană, potrivit The Guardian.

 

DailyBusiness
Democrații cer demiterea lui Trump invocând pentru prima dată Secțiunea 4 a celui de-al 25-lea amendament
Spynews
Cosmin Zuleam, criminalul lui Adrian Kreiner, este adus azi în România din Inonezia. A fost condamnat la 30 de ani de închisoare
Fanatik.ro
Mesajele ascunse din discursul lui Trump la Davos. Cum a testat președintele SUA limitele Europei și ale NATO. Analist: „Este o formă de presiune”
Capital.ro
S-a stins un actor legendar. Toată lumea îl plânge. E doliu în lumea filmelor: A fost întotdeauna un adevărat maestru
Playtech.ro
Insolvența pe persoană fizică, explicată de un avocat. Cum depui cererea
Adevarul
O brutărie din Moscova este în pragul falimentului după ce Putin i-a făcut reclamă. Ce il nemulțumește pe patronul afacerii
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fanii Real Madrid și FC Barcelona sunt îndoliați! Celebrul fotbalist s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani: „Unul dintre jucătorii legendari ai clubului”
iamsport.ro
Tranzacție uriașă: un colos cu active de 116 miliarde de euro vrea să cumpere fosta firmă a membrului Generației de Aur!
MediaFlux
De câți bani are nevoie o familie pentru a trăi decent în România. Calculele Ministrului Muncii
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day