DOCUMENT. Se anunţă dezastru la iarnă, scrisoare E.ON către Guvern: „Nu vom putea plăti salariile şi furnizorii”

Premierul Nicolae Ciucă spune că avem stocuri suficiente de energie, ministrul Virgil Popescu confirmă că facturile vor fi plafonate şi compesante până la 31 martie 2023. Furnizorii anunţă însă că situaţia nu este tocmai roz.
Filip Stan
25 aug. 2022, 20:57
DOCUMENT. Se anunţă dezastru la iarnă, scrisoare E.ON către Guvern:

Situația financiară dificilă a societăților din grupul E.ON și negăsirea de soluții din partea statului român ne poate duce la situația în care, la iarnă, să ne încălzim suflând în palme. Sursele DC News spun că dacă își vor depune licențele, fiind în pragul falimentului, în câteva luni, România va fi în colaps total.

Conducerea E.ON a informat deja Guvernul privind această situație și cere, de urgență, găsirea unor soluții.

E.ON România, acționar majoritar al furnizorului de energie electrică și gaze naturale E.ON Energie România S.A., aduce în atenția guvernanților situație financiară, extrem de critică, cu care se confruntă ca urmare a deficitului de numerar extraordinar, starea de fapt având implicații deosebit de grave asupra siguranței în aprovizionarea consumatorilor finali din România.

Virgil Popescu, anunţ despre facturile românilor la iarnă: „Băieţii deştepţi sunt băieţii care ştiu să facă speculaţii în zone tulburi”

Grupul E.ON România este total vulnerabilizat de efectul coroborat al creșterii galopante a prețurilor la energie pe componenta angro a pieței și modul de implementare a soluțiilor legislative care au condus la întârzieri semnificative în efectuarea plăților aferente schemei suport către societatea de furnizare și, pe de altă parte, la probleme în fluxul de numerar al Delgaz Grid S.A. prin decizia politică de înghețare a tarifelor de distribuție pe anul în curs.

Starea de fapt a dus la strângerea unui datorii de 2,6 miliarde de lei, în creștere cu 1,9 miliarde de lei față de luna decembrie 2021. La această sumă se adaugă facilități de emitere scrisori de garanție în valoare de 665 milioane lei pentru garantarea livrărilor de energie electrică și gaz din sezonul rece și a investițiilor în rețeaua de distribuție.

Această evoluție a datoriilor financiare indică o degradare accelerată a solvabilității societăților, cu impact semnificativ în posibilitatea de finanțare adițională de pe piața bancară. Gravitatea situației descrise are ca afect și creșterea ratei de dobândă aferente acestor împrumuturi, înregistrându-se o creștere de peste 250% într-un orizont de timp de opt luni.

Lovitură uriașă pentru români! Guvernul nu mai are bani pentru plafonarea facturilor. Ce se întâmplă cu prețul la energia electrică

Ambele societăți sunt grevate de riscul a-și atinge limita maximă de contractare de împrumuturi în termen de două luni, cu consecințe extrem de grave, după cum urmează:

1. imposibilitatea asigurării, în condiții optime, a furnizării energiei electrice și a gazelor naturale către consumatoriin din portofoliul propriu, în special în contextul apropierii sezonului rece ce presupune o creștere generalizată a consumurilor.

2. imposibilitatea operării, în condiții de siguranță și securitate, a rețelelor de distribuție, respectiv întreruperi în furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale către consumatori.

3. imposibilitatea asigurării consumului tehnologic – gaze naturale și electricitate – și inducerea de dezechilibre majore în sistemele de transport energie electrică și gaze naturale.

4. imposibilitatea returnării împrumuturilor contractate și, prin aceasta, afectarea întregului sector bancar, aflat astăzi aproape de o expunere maximală față de sectorul energetic.

5. imposibilitatea continuării activității în condiții normale (plăți salariale, plăți către furnizorii de energie electrică și gaze naturale, contractori etc).

Delgaz Grid S.A. a înregistrat, în primele șase luni, o pierdere financiară netă de 220 milioane lei, iar E.ON Energie România, 250 milioane lei, conform surselor DC News

Deteriorarea situației financiare a celor două societăți este fără precedent. Starea de fapt este exclusiv rezultatul efectelor crizei energetice și a limitărilor date de cadrul legislativ și de reglementare neadaptate de situația de criză actuală.

Pentru finalul anului, în condițiile prețurilor curente la energia electrică de peste 2.200 lei/MWh, și la gaze naturale peste 1.000 lei/MWh, pierderile financiare ale E.ON România se vor dubla.

Conducerea E.ON România a transmis Guvernului României că solicită de urgență găsirea unor soluții comune care să asigure sustenabilitatea financiară a companiilor de sector, pe următoarele coordonate:

1. revizuirea schemelor de sprijin instituite prin OUG 118/2021, respectiv OUG 27/2022, astfel încât să se asigure posibilitatea recuperării integrale a costurilor furnizorilor cu contractarea surselor de energie necesare acoperirii consumului portofoliului de clienți.

2. debirocratizarea procesului de decontare a sumelor datorate furnizorului pentru a evita apariția unor blocaje în lanțul de aprovizionare cu energie către consumatorul final.

3. revizuirea schemei de suport prin delimitarea bazinului de clienți eligibili și alocarea țintită a ajutoarelor exclusiv către consumatorii vulnerabili cu venituri reduse, respectiv către industriile esențiale care înregistrează consumuri mari de energie.

Documente:

e-on-bun_92783200 e-on-bun-2_45579200

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,4 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 17 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit peste 1,9 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,7 miliarde de euro.

Ministrul Energiei afirmă că „românii nu trebuie să-şi facă probleme” cu privire la tarifele la energie

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că „românii nu trebuie să-şi facă probleme” cu privire la tarifele la energie iarna aceasta, dacă se încadrează în limitele de consum prevăzute de legea care prevede plafonări şi compensaţii. El susţine că nu înţelege „panica” din piaţă, subliniind că este vorba despre „o optimizare” a legislaţiei, în condiţiile în care există traderi pe piaţa de energie care fac profituri foarte mari care nu sunt impozitate. „Dacă ar fi după mine, eu le-aş lua toată această diferenţă. Acest câştig speculativ. Să le rămână un câştig care este normal. (…) Asta probabil că o să şi facem”, arată Popescu.

„Avem o ordonanţă. Nu văd de ce s-a creat atâta panică în piaţă, pentru că avem în vigoare o ordonanţă, Guvernul a aprobat-o, coaliţia a aprobat-o, liderii coaliţiei au spus foarte clar că se s-a consumat se va plăti. Vorbim de o optimizare. Nu e normal ca unii să câştige foarte mult şi alţii să piardă şi bugetul să piardă. De aceea discutăm de o optimizare a acestei scheme şi de impozitarea lanţului de vânzare”, a explicat ministrul Energiei.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Inna, mesaj emoționant la un an de la moartea lui Mihai Leu. Cântăreața nu l-a uitat pe legendarul sportiv
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Autostrăzile și drumurile expres care ar urma să fie deschise până la finalul lui 2026. Lista completă a șantierelor
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Dinamo încearcă să dea lovitura verii în SuperLiga! ”Câinii” negociază transferul fotbalistului de 2.000.000 de euro
MediaFlux
PAPARAZZI Ileana Badiu mai în formă ca niciodată după operație! Vedeta a trecut peste toate greutățile și a început să le care FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?