Preţul terenurilor agricole, creştere spectaculoasă. Se cere 50.000 de euro/ha în Iaşi, în zona limitrofă urbanului

Prețul terenurilor agricole este în creștere. În estul țării, o zonă lovită de secetă în acest an, suma maximă cerută pentru un hectar de pământ a fost de 50.000 de euro la hectar, în județul Iași.
Filip Stan
30 aug. 2022, 11:51
Preţul terenurilor agricole, creştere spectaculoasă. Se cere 50.000 de euro/ha în Iaşi, în zona limitrofă urbanului

Preţul terenurilor agricole s-a triplat! Cele mai scumpe terenuri agricole si cele mai căutate rămân cele din preajma zonelor urbane, pe când cele din zonele rurale au, de regulă, prețuri mai scăzute. Anul acesta, însă, chiar și terenurile din zonele rurale neamenajate au prețuri mult mai ridicate decât în anii precedenți.

Ieșenii care au vândut terenuri agricole în ultima lună au obținut între 2.500 și 6.000 de euro pe hectar, față de aceeași perioadă a anului trecut când în zonă s-au vândut terenuri agricole și la prețuri de sub 1.000 de euro pe hectar. Suma maximă cerută pentru un hectar de teren în județul Iași, spre exemplu, a fost de 50.000 de euro, în acest an.

În continuare cele mai scumpe terenuri arabile se află în apropierea zonelor urbane. Potrivit bzi.ro, cele mai scumpe terenuri sunt cele din comunele aflate la cel mult 30 de kilometri de Iași, iar cele mai ieftine sunt din comunele îndepărtate, unde nu există drumuri modernizate, acces facil la terenul agricol sau sursă de apă.

Spre exemplu, un ieșean din comuna Belcești a vândut hectarul de teren agricol cu 5.000 de euro, iar un altul din comuna Scânteia, a vândut un hectar de teren agricol cu 6.000 de euro.

Salariile bugetarilor, majorate în plină criză. Cine primeşte bani în plus din septembrie. Budăi: Majorările vor fi în jurul sumei de 150 de lei

Un teren agricol din localitatea Rediu, de un hectar și jumătate, a fost vândut cu 42.500 de lei, adică 8.500 de euro. În comuna Aroneanu, județul Iași, un hectar s-a vândut cu 14.700 de lei, aproape 3.000 de euro. Multe terenuri agricole sau parcele mici au fost scoase la vânzare în comunele Scânteia, Ruginoasa, Bivolari, Tomești, Golăești, Sinești, Miroslava, Coarnele Caprei sau Țibănești.

Preţul terenurilor agricole, în creştere şi în comune

Un ieșean din comuna Țibănești a scos la vânzare 1,2 hectare de teren agricol cu 2.500 de euro hectarul. În comuna Ruginoasa, din județul Iași, un hectar de teren agricol s-a vândut, în medie, cu 4.000 de euro.

Prețurile pentru terenurile agricole din județul Iași variază de la 2.500 la 6.000 de euro pe hectar

Potrivit Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași, în anul 2022 au fost publicate pe site-ul instituției 746 de oferte de vânzare și au fost tranzacționate 590 de hectare.

Angajări pe bandă rulantă în România. Salarii de 7000 lei net doar pentru perioada de probă. 5500 de lei, angajare pe loc, fără studii!

În anul 2021, au fost 1.242 de oferte de vânzare și s-au tranzacționat 848 de hectare. Prețul minim solicitat pentru un hectar de teren agricol, în 2021, a fost de 3.000 de lei și cel maxim, de 1.482.000 de lei.

În acest an, prețul minim de vânzare solicitat pentru un hectar de teren agricol din județul Iași este de 7.200 de lei (1.440 de euro), iar cel maxim, de 250.000 de lei (50.000 de euro), ceea ce înseamnă că au crescut prețurile la terenurile agricole.

Ieșenii pot vinde terenurile agricole doar cu anunț publicat pe site-ul Direcției Agricole Iași și pe cel al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), unde sunt publicate și comunicările de acceptare de ofertă.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Iubita lui Mario Fresh și-a etalat silueta de invidiat! Cât de bine arată Miruna în costum de baie
Fanatik.ro
Unde a fost Vlad Chiricheș cu o seară înainte să accepte rezilierea contractului cu FCSB
Capital.ro
România e în doliu, a murit o iubită maică. Se roagă acum pentru noi, alături de îngeri: Va veghea asupra celor rămași aici
Playtech.ro
Pedepse mai dure pentru şoferii care nu plătesc parcarea! Noutăţile din 2026 pentru proprietarii de maşini
Adevarul
Unul dintre fiii lui Ramzan Kadîrov este, la vârstă de 9 ani, proprietarul unei vile în valoare de 10 milioane de dolari
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Teo Trandafir a dormit în același pat cu Julio Iglesias! Prezentatoarea a dezvăluit totul în platoul „Follow us”. Cum a reacționat Ilinca Vandici
iamsport.ro
Becali i-a făcut lui Moruțan exact aceeași ofertă ca Șucu! Ce salariu va câștiga, de fapt, la Rapid fostul jucător al FCSB
MediaFlux
Ce se întâmplă cu TVA și alte taxe în 2026. Ministrul Finanțelor face anunțul
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend