Comisarii Gărzii de Mediu, acasă la Nuţu Cămătaru pentru a ridica animalele sălbatice din curte

Comisarii Gărzii de Mediu vor merge acasă la Nuţu Cămătaru pentru a ridica animalele pe care acesta le ţine în curte, fiind vorba, cel mai probabil, despre patru lei, doi urşi, cerbi, dar şi păsări exotice.  Oficialii Gărzii aşteaptă însă un mandat de la procurori.
Roxana Gagiu
25 feb. 2013, 07:55
Comisarii Gărzii de Mediu, acasă la Nuţu Cămătaru pentru a ridica animalele sălbatice din curte

Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au declarat luni că aşteaptă să le fie eliberat un mandat pentru a putea intra pe proprietatea lui Nuţu Cămătar.

Un comisar al Gărzii de Mediu a mers sâmbătă la casa lui Nuţu Cămătaru, dar nu a fost lăsat să intre, relatează Mediafax. Instituţia a făcut demersurile, prin Poliţie, pentru primirea unui mandat, în baza căruia să poată intra pe proprietatea lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, pe care se află mai multe animale sălbatice.

Reprezentanţii GNM au precizat că, din moment ce nimeni din instituţie nu a putut pătrunde pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru, ei nu au putut constata câte animale sălbatice sunt ţinute acolo, dar, în urma discuţiilor cu oamenii din zonă, au înţeles că ar fi vorba despre patru lei, doi urşi, un cerb şi o căprioară, precum şi păsări exotice.

În urma discuţiilor cu ONG-uri de mediu, dar şi cu Poliţia şi Jandarmeria, Garda de Mediu urmează să stabilească unde şi cum să transporte animalele aflate la ferma lui Nuţu Cămătaru. Urşii ar putea fi duşi la Grădina Zoologică de la Zărneşti, dar pentru lei nu mai există loc acolo, au precizat reprezentanţii GNM.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că, în urma percheziţiilor făcute vineri, la ferma lui Nuţu Cămătaru au găsit doi urşi, patru lei, doi cerbi carpatini, 20 de câini de rasă, 30 de cai de rasă, dintre care unii sunt pursânge olandezi al căror preţ ar ajunge la 100.000 de euro, precum şi mai multe păsări exotice.

Totodată, anchetatorii au găsit pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru un cal tranşat, despre care acesta ar fi spus că era bătrân şi foarte bolnav, fiind tranşat pentru a fi dat de mâncare animalelor pe care le deţine.

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) au declara că instituţia nu emite persoanelor fizice autorizaţie pentru deţinerea de animale sălbatice.

„Emitem autorizaţie de mediu numai pentru grădini zoologice şi centre de reabilitare şi îngrijire a animalelor sălbatice”, a spus Mirela Pantilie, directoarea Direcţiei Biodiversitate din ANPM.

Conform articolului 9, alineatul 1 din Legea 205/2004 privind protecţia animalelor, „deţinătorii de animale pot deţine animale sălbatice, potrivit legii, numai dacă sunt autorizaţi de direcţia veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti”.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au precizat că nu s-a solicitat niciun aviz pentru deţinerea de animale săbatice pe proprietatea fraţilor Cămătaru.

Aceştia au menţionat că nu sunt deţinute legal animale sălbatice de către persoane fizice în România, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a obţine o astfel de autorizaţie fiind foarte stricte.

În afara grădinilor zoologice şi centrelor de îngrijire a animalelor, mai pot fi deţinute, „pe o perioadă determinată de timp, în vederea îngrijirii şi recuperării fizice”, animale sălbatice aflate în impas de supravieţuire, cu acordul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, potrivit articolului 9, alineatul 3, din Legea 205/2004.

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă a lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, precum şi a altor patru persoane în cazul DIICOT privind anihilarea grupărilor infracţionale a Cămătarilor şi Sportivilor.

Vineri seară, Nuţu Cămătaru a fost audiat la DIICOT în dosarul privind conflictele violente stradale, după ce s-a încheiat percheziţia la locuinţa sa. Sâmbătă, Vasile Balint, zis şi Sile Cămătaru, Cristian Roşcă şi alte 22 de persoane au fost arestaţi şi ei pentru 29 de zile.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT