Tinmar Energy, în pragul falimentului? Compania nu-și mai permite achiziționarea de energie, însă patronul dă petreceri de sute de mii de euro pe litoral. „Nu avem resursele necesare pentru a susține achizițiile consumatorilor plafonați”

Compania Tinmar Energy, controlată de afaceristul Augustin Oancea, i-a anunțat pe clienții cu contracte de energie electrică la preț plafonat că va înceta furnizarea energiei electrice începând cu data de 16 septembrie 2022. Vestea a fost una neașteptată, având în vedere că afaceristul are o avere colosală, de aproximativ un miliard de euro. E considerat a fi în top zece cei mai puternici antreprenori din energia regională.
Alina Costache
11 sept. 2022, 18:05
Tinmar Energy, în pragul falimentului? Compania nu-și mai permite achiziționarea de energie, însă patronul dă petreceri de sute de mii de euro pe litoral.

Compania Tinmar Energy nu părea să se confrunte cu probleme financiare, dacă ne gândim la faptul că Augustin Oancea, supranumit „Regele Energiei”, a dat o petrecere mare pe plajă, la Mamaia, în luna august.

Potrivit anunțul primit de clienți, Tinmar Energy va activa de pe 16 septembrie doar pe piața concurențială, unde clienții plătesc prețul real al energiei, cel la care vând producătorii. Reprezentanții companiei au transmis că nu mai există resursele necesare pentru a achiziționa energie, astfel încât să mențină contractele cu clienții care primesc energie la un preț plafonat.. Li se solicită să încheie contract de furnizare energie electrică cu furnizorul de ultimă instanță numit de ANRE pentru luna septembrie, respectiv Enel Furnizare”.

”Vă rugăm să înțelegeți că nu avem resursele necesare pentru a susține achizițiile necesare consumatorilor plafonați și respectuos vă solicităm ca până cel mai târziu în data de 15.09.2022 să solicitați încheierea unui contract de furnizare energie electrică cu furnizorul de ultimă instanță numit de ANRE pentru luna septembrie, respectiv Enel Furnizare, pentru a avea asigurată energia necesară funcționării”, arată notificarea Tinmar, potrivit Gândul.

Tinmar nu ar fi notificat ANRE că are de gând să renunțe la clienți, conform economedia.ro. Mai mult, potrivit surselor ANRE, furnizorul nu are drept să denunțe contractele cu clienții, fiindcă ”este ilegal dacă nu au ajuns la termenul din contract”.

”Furnizorul nu poate denunța contractele. Le poate închide amiabil, dar furnizorul nu are drept să denunțe contractele cu clienții, este ilegal dacă nu au ajuns la termenul din contract.

Singurii care pot denunța și schimba furnizorul sunt clienții. Există însă niște termeni contractuali și furnizorul poate discuta cu clientul în ce condiții să renunțe la contract, poate să le închidă conform prevederilor contractuale parte în parte. Însă în cazul în care au denunțat unilateral contractele, o să trimitem un control. Cert este însă că consumatorii casnici nu rămân nicio secundă fără energie, sunt preluați de furnizorul de ultimă instanță”, au declarat sursele ANRE.

Modificările legislative din piața de energie și gaze naturale pun compania în situația neplăcută de a notifica greutăți în continuarea furnizării în condițiile impuse de autorități, spun reprezentanții Tinmar Energy.

Tinmar Energy nu-și mai permite achiziția de energie, dar patronul dă petreceri de lux pe litoralul românesc

Patronul Tinmar Energy a petrecut fără limite în Mamaia, în luna august. Cu ocazia zilei sale de naștere, ar fi cheltuit sute de mii de euro pentru organizarea petrecerii, chiar dacă vrea să pară un miliardar discret.

Și, cu toate acestea, compania lui are probleme financiare serioase din cauza cărora clienții plafonați sunt nevoiți să încheie contracte cu alt furnizor.

Nici pandemia nu i-a creat mari probleme afaceristului Oancea. La finalul anului 2021, cifra de afaceri a companiei Tinmar Energy a fost de 3.568.309.044 de lei, o creștere cu 62 la sută față de anul precedent. Iar profitul, 142.806.335 de lei, aproximativ 28,5 de milioane de euro, cu 27 la sută mai mare faţă de cel din 2020.

 

 

 

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Decăderea Ştiinţei, în cifre! Avertisment în 10 pași al lui Andrei Vochin înaintea returului cu Levski: „De ce principalul adversar al Craiovei este chiar Craiova”
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 29 iulie. Cât costă astăzi un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife din țară
Playtech.ro
Cât costă o vacanță pe litoral în august 2026. Prețurile diferă cu mii de lei de la o stațiune la alta
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Horoscop 29 iulie. Viața mai multor zodii se schimbă radical azi. Ghinionul bate la ușă pentru unii nativi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România