Poliţist condamnat la închisoare după ce și-a spionat online fosta soția. Surpriza uriaşă de care a avut parte când i-a accesat emailul: „Promit solemn că nu vei mai fi ocupată mult timp. Cioacă e pistol cu apă pe lângă mine”

Un polițist din Vaslui a fost condamnat la trei ani și zece luni de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat pentru luare de mită, dar și pentru operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
Alina Costache
13 sept. 2022, 15:09
Poliţist condamnat la închisoare după ce și-a spionat online fosta soția. Surpriza uriaşă de care a avut parte când i-a accesat emailul:

Timp de un an de zile, poliţistul şi-a spionat fosta nevasta cu care locuia împreună, întrucât trăiau în concubinaj. Bărbatul suspecta că îl înşală cu un coleg de serviciu. Bănuiala i-a încolţit în minte în momentul în care femeia l-a anunţat că merge într-un teambuilding cu colegii.

În acest scop, i-a descărcat pe device-urile pe care aceasta le folosea aplicaţia Keylogger, care înregistra parolele conturilor de socializare şi emailului. Astfel, odată ce a aflat parolele, bărbatul a intrat în voie în conturile şi în emailul nevestei. Nu a găsit nicio dovadă a faptului că aceasta l-ar înşela, în schimb a găsit ceva la care nu se aştepta: dovezile unei evaziuni fiscale „de milioane” la firma unde femeia lucra, o farmacie veterinară.

Poliţist condamnat la închisoare după ce și-a spionat online fosta soție

În momentul în care a descoperit discuţiile pe care femeia le purta pe Skype cu colegii de muncă referitor la respectiva ilegalitate, poliţistului Nicu Mocanu i-a încolţit în minte ideea că ar putea-o şantaja cu aceste informaţii, crezând că astfel o va convinge să nu-l părăsească, scrie vremeanoua.ro

Poliţistul s-a confesat în tot acest timp unui prieten bun.

(…) O luat tot şi o pus pe stick. Tot, tot, tot! Cu … De la carduri, de la bani spălaţi de firmă… Tot, tot, tot tacâmul! Înţelegi? Şi e vorba de milioane de euro! Aici, în firma asta”, îi povestea Mocanu.

Citeste si Un bărbat din Germania a sunat la 112 pentru că nevasta lui vorbea încontinuu. Ce soluţie au găsit agenţii de poliţie pentru a-l scăpa pe bărbatul care era „agresat auditiv”

Mocanu cunoștea legea, știa că ceea ce face este ilegal. El îi explica amicului său că descoperirea unei astfel de infracţiuni anulează violarea vieții private.

Chestia e alta: că nu-i mai apare „violarea intimităţii” atâta timp cât afli o informaţie despre o infracţiune. Înţelegi ideea? Eu vreau să îi fac să cerşească în două săptămâni. Cu toate că ei au bani, au o farmacie veterinară. Au pe dracul să-i pieptene. Eu pot să-i desfiinţez în două săptămâni”, îi transmite telefonic Mocanu amicului său.

La un moment dat, în cadrul discuţiei, Nicu Mocanu se compară cu fostul poliţist Cristian Cioacă, condamnat pentru uciderea avocatei Elodia Ghinescu, susţinând că este mai perspicace decât acesta.  În cadrul interceptării ataşate la dosarul soluţionat de Tribunalul Vaslui, poliţistul Mocanu vorbeşte despre mai multe metode prin care ar putea elimina o persoană.

E cu dus şi întors, frate! Bă! Păi Cioacă peste jumate (jumătate din sentinţa de 15 ani, n.red.) se eliberează. Omul ăla nu a fost condamnat pentru omor. A fost condamnat pentru ,,violarea intimităţii corespondenţei” şi pentru lovituri cauzatoare de moarte. Repetent! Băi! Repetent la informatică! Ai cuvântul meu de onoare! Deci el n-a fost condamnat. Pentru că neavând cadavru, nu poţi să condamni un om pentru ceva ce nu e. I-o dat maxim. La amândouă. 15 ani. Deci i-o dat maxim. Nu. 15 ani adunat. I-a dat maxim şi la una, şi la alta. Şi la ,,L.C.M” şi la aia. (…) Mintea mea e mult mai bolnavă ca a lui Cioacă. Mi s-a spus că semăn cu el. Deci mintea mea e mult mai bolnavă ca a lui. Nu! El e pistol cu apă pe lângă mine! Nu! Deci eu dacă îmi pun capacitatea mea în practică, e grav! (…) Problema e că eu am mii de ore de documentare urmărite. De criminalistică şi de ce vrei tu. Păi eu din clasa a IX-a, eu urmăream până la patru dimineaţa. Băi, deci cum să îţi zic? Eu am fost olimpic, frate, unde vrei tu. Deci nu vorbeşti cu un dobitoc! Vorbeşti cu un om bolnav! Cum să îţi spun eu ţie! La propriu!“, îi spune Mocanu amicului său.

Şi-a ameninţat concubina că trimite ITM-ul peste firma la care lucrează ea

Polițistul şi-a anunţat concubina că a intrat în posesia informaţiilor respective şi a amenințat-o că va face totul public, dar şi reclamații la DIICOT, ANAF și ITM.

„Promit eu solemn nu va mai fi ocupată în foarte scurt timp”, „de mâine vreau să te distrug ca om. Să te desființez ca om”, „eu vreau să dau în vileag tot e faci tu (…)”, „când te văd și-n Iași, unde te văd, eu te bat până te omor”, „sfatul meu e să îți dai demisia”, „O să vă arăt că până la Crăciun o să cerșiti”, „Nu ai in înțeles că mă p*ș pe tine de mâine și pe ceilalți 140 de angajați”, ,,Feriţi-vă că vine I.T.M.- ul pentru că uite-aşa! Faceţi asta! După Skype. Pac! Screen-shot pe desktop!”, sunt doar o parte dintre mesajele trimise de Mocanu soției sale.

Totul a iesit la ivealã dupã ce concubina lui i-a fãcut plângere la procurorii anticoruptie.

Citeste si Ea e polițista de la IPJ Iași care și-a mai făcut un tatuaj ca să facă în ciudă sistemului: „Important e cum îmi desfășor activitatea. Imbecil poți fi și cu tatuaje și fără”

În timp ce era interceptat, polițistul a fost prins când primea șpagă de la un mic comerciant. Având antecedente penale şi fiind pus la dispoziția MAI pentru alte fapte din trecutul său, Mocanu era terifiat de faptul că ar putea ajunge la închisoare. În timpul urmãririi penale, anchetatorii au aflat cã Mocanu se lãuda prietenilor cã îsi poate lichida nevasta fãrã sã lase urme si cã este peste poliţistul Cristian Cioacã.

Nicu Mocanu a fost condamnat inițial de Tribunalul Vaslui la cinci ani de închisoare cu executare, însă Curtea de Apel Iași l-a achitat pentru două infracţiuni de şantaj, menținând doar pedepsele pentru infracțiunile informatice și cele de corupție.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
„O să mori! Nu mai sta pe bancă!”. Toți doctorii i-au spus lui Mircea Lucescu înainte de Turcia – Romania să renunțe la antrenorat de urgență
Capital.ro
Ajutor de deces 2026. Se plătesc mai mulți bani pentru înmormântare din 30 martie. Cine ia doar jumătate
Playtech.ro
Cu cât vând oierii mieii de Paşte în 2026: diferenţa de preţ faţă de supermarket
Adevarul
Dezamăgirea unui turist român după o vacanță în Istanbul: „Țeapa supremă. Am mâncat mai scump decât în Paris, Viena, Dubai”
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este eroul din Târnăveni, care le-a găsit pe Melisa și Rebeca în păd... Vezi mai mult
iamsport.ro
Un antrenor român important, interzis la națională: ”Niciodată!”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare pentru români. Ilie Bolojan și Nicușor Dan dau semnale ferme pentru pensionari
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj