VIDEO Încă un incident marca Joe Biden. Preşedintele SUA s-a pierdut pe scenă după un discurs

Joe Biden a ajuns din nou ținta glumelor după ce a avut un moment în care a părut că s-a pierdut pe scenă, după rostirea unui discurs, în Boston.
Daniel Spătaru
13 sept. 2022, 23:02
VIDEO Încă un incident marca Joe Biden. Preşedintele SUA s-a pierdut pe scenă după un discurs

Președintele american Joe Biden a cerut ajutor după ce s-a „pierdut” pe scenă, la finalul unui discus ţinut la Biblioteca Kennedy, din Boston. Liderul american s-a aflat luni în această metropolă, unde și-a prezentat viziunea asupra programului Cancer Moonshot, care vizează reducerea deceselor cauzate de cancer.

La sfârșitul discursului său, Biden a mulțumit audienței pentru atenție, s-a îndepărtat de podium, s-a întors și a vrut să plece, dar s-a oprit și a început să privească în jur confuz. Apoi șeful statului a chemat asistenții pe scenă și, întorcându-se cu spatele la public, a întrebat unde trebuie să meargă în continuare și a plecat abia după aceea, însoțit de asistenți.

Citeşte şi Nouă gafă a lui Joe Biden. Preşedintele SUA a citit indicaţiile de pe prompter VIDEO

Biden, care împlinește 80 de ani în acest an, a devenit cel mai în vârstă președinte al SUA din istorie, iar criticii îl acuză în mod regulat de declin mental, invocând desele gafe și momente în care își pierde șirul gândurilor.

Discursul de luni al lui Joe Biden a avut loc cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la celebrul discurs al fostului președinte american John F. Kennedy, când acesta a dezvăluit scopul americanilor de a trimite oameni pe Lună, scrie Sky News.

Citeşte şi Joe Biden a anunţat că are cancer. Dezvăluirea şocantă a preşedintelui SUA, considerată o gafă de către presa americană

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Black Friday 2026. Primele reduceri apar mai devreme decât se așteptau cumpărătorii
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Turcia! O mișcare seismică de 5,1 a zguduit puternic estul țării în această dimineață
iamsport.ro
Scandal înainte de Polonia - România. Președintele Federației ar fi fost filmat pe ascuns în ipostaze jenante, după o cină cu Gianni Infantino
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte