Un băieţel african a inventat o metodă inedită pentru a speria leii FOTO

Lui Richard Turere, în vârstă de 13 ani, nu îi plac leii. De fapt, el nu îi suportă. Cu toate astea, băieţelul Maasai a găsit o soluţie ingenioasă care le ajută pe marile feline să supravieţuiască - ţinându-le departe de oameni.
Cristina Dinu
26 feb. 2013, 16:43
Un băieţel african a inventat o metodă inedită pentru a speria leii FOTO

Richard trăieşte la marginea Parcului Naţional Nairobi, din Kenya. El îngrijeşte turma de vite a familiei sale încă de când avea 9 ani. Din păcate, însă, vitele sunt vânate de leii din rezervaţie.

„Am început să urăsc leii. Veneau noaptea şi se hrăneau cu vitele noastre, în timp ce dormeam”, spune băiatul, originar din Kitengela, orăşel aflat la sud de Nairobi, potrivit CNN.

Aşa că, la doar 11 ani, Turere a decis că este timpul să găsească o modalitate de a proteja turma familiei. „Într-o zi, când mă plimbam, am observat că leilor le este frică de luminile care se mişcă. După câteva săptămâni, el pusese la punct un sistem simplu, ingenios şi extrem de ieftin care să ţină leii la distanţă de ferma sa.

El a pus mai multe LED-uri pe gardurile din jurul ţarcului unde stăteau animalele, îndreptate în afară. Luminile sunt conectate la o cutie cu întrerupătoare şi la o baterie veche de maşină, alimentată de un panou solar. Ele au fost făcute să lumineze intermitent, pentru a face leii să creadă că cineva se mişcă cu lanterne.

Soluţia lui a funcţionat. De când Richard a început să folosească invenţia sa, nicio vită nu a mai fost mâncată de lei.

Ce este şi mai impresionant este faptul că băieţelul a realizat sistemul singur, fără a primi informaţii sau ajutor de la vreun inginer sau electrician.

Băieţelul a primit o invitaţie la conferinţa TED 2013, din California, unde va sta alături de cei mai mari cercetători şi inventatori ai lumii.

Nairobi este singura capitală a lumii cu un parc naţional, unde lei, rinoceri şi alte animale sălbatice trăiesc libere, în apropierea zgârie-norilor şi vieţii urbane. Turiştii se bucură să vadă creaturile din savană, însă pentru triburile locale Maasai leii înseamnă probleme, întrucât le mănâncă vitele şi alte animale din ogrăzi.

Prin urmare, aceştia au găsit metode extrem de dure pentru a scăpa de prădători – ei au folosit chiar şi pesticide puternice, precum Furadan, cu care au ucis familii întregi de lei.

Conflictul din ce în ce mai puternic între oameni şi animalele sălbatice, legat şi de urbanizarea rapidă, a dus la scăderea numărului de lei – acum sunt mai puţin de 2.000 de exemplare, faţă de 15.000, cât erau în urmă cu doar 10 ani.

Autorităţile din Kenya au cheltuit sume imense pentru a încerca să protejeze animalele, însă fără prea mult succes, din cauza localnicilor care vor să scape de ele. Iată de ce invenţii simple şi nepericuloase, precum cea a lui Richard Turere, pot însemna enorm pentru protecţia leilor.

Până acum, 75 de sisteme „Lion Light”, inventate de Turere, au fost deja instalate la fermele localnicilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Dinamo, „campioana” rasismului din SuperLiga! Avalanșă de plângeri la CNCD. Cum stau FCSB, Rapid sau Craiova
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT