Nominalizările pentru Oscarurile româneşti. 61 de filme au fost selectate pentru Premiile Gopo

Filmele "Toată lumea din familia noastră" regia Radu Jude, "Despre oameni şi melci" regia Tudor Giurgiu, "Visul lui Adalbert" regia Gabriel Achim şi "Undeva la Palilula" regia Silviu Purcărete sunt lungmetrajele nominalizate în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Potrivit unui comunicat emis marţi de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), citat de Agerpres, autorii celor patru filme - Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim şi Silviu Purcărete - concurează şi pentru statueta care răsplăteşte Cea mai bună regie.
Alina Costache
26 feb. 2013, 17:11
Nominalizările pentru Oscarurile româneşti. 61 de filme au fost selectate pentru Premiile Gopo

În total, 61 de filme româneşti lansate în cinematografe sau în festivaluri în 2012 au intrat în cursa pentru nominalizările celei de-a şaptea ediţii a Premiilor Gopo care va avea loc pe 25 martie, la Opera Naţională din Bucureşti.

La solicitarea regizorului Cristian Mungiu, organizatorii şi juriul au decis să nu ia în considerare pelicula „După dealuri” pentru nominalizările din acest an. De asemenea, considerând că nu are suficiente opţiuni, juriul a hotărât să nu acorde nici o nominalizare la categoria „Cea mai bună actriţă într-un rol principal”.

Mihaela Sîrbu („Toată lumea din familia noastră”), Tamara Buciuceanu-Botez („Toată lumea din familia noastră”), recompensată cu Premiul Gopo pentru întreaga activitate în 2012, Alina Berzunţeanu („Despre oameni şi melci”) şi Ozana Oancea („Visul lui Adalbert”) sunt nominalizate la Premiul pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar.

Statueta Gopo acordată Celui mai bun actor într-un rol principal i-ar putea reveni unuia dintre cei trei protagonişti: Şerban Pavlu („Toată lumea din familia noastră”), Adrian Titieni („Şi caii sunt verzi pe pereţi”), câştigător la Gopo în 2012 la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar şi Gabriel Spahiu („Visul lui Adalbert”). În cursa pentru câştigarea statuetei acordate Celui mai bun actor într-un rol secundar se află Tudor Smoleanu („Şi caii sunt verzi pe pereţi”), Gabriel Spahiu („Toată lumea din familia noastră”), Sorin Leoveanu („Undeva la Palilula”), laureat a două premii Uniter pentru interpretare şi Doru Ana („Visul lui Adalbert”).

La această ediţie, „Undeva la Palilula”, debutul regizorului de teatru Silviu Purcărete în cinema, a strâns 11 nominalizări, „Toată lumea din familia noastră” şi „Visul lui Adalbert” – câte nouă fiecare, „Despre oameni şi melci” a adunat opt nominalizări, „Şi caii sunt verzi pe pereţi” (regia Dan Chişu) – şapte, iar „Tatăl fantomă”, primul lungmetraj al lui Lucian Georgescu, a fost votat la şase categorii.

Dintre cele 13 documentare care au intrat în atenţia juriului de nominalizări, vor fi supuse votului celor peste 400 de profesionişti din industrie filmele „8 martie” (regia Alexandru Belc), „Gone Wild” (regia Dan Curean), „Turn Off the Lights” (regia Ivana Mladenovic), „Un gând, un vis, Doyle… şi-un pix” (regia Bogdan Ilie-Micu) şi „Aici… adică acolo” (regia Laura Căpăţână Juller).

La categoria Cel mai bun film european au fost luate în calcul 48 de producţii europene. Criticii de film din juriul de nominalizări au votat pentru patru titluri distribuite în cinematografele din România anul trecut: „Tinker, Tailor, Soldier, Spy” („Un spion care ştia prea multe”) (regia Tomas Alfredson), „Le gamin au vélo” („Băiatul cu bicicleta”) (regia Jean-Pierre şi Luc Dardenne), „Holy Motors” (regia Leox Carax) şi „Le Havre” (regia Aki Kaurismaki).

Premiul pentru cel mai mare succes la public în anul precedent merge în 2013 către două filme: comedia „Despre oameni şi melci” (regia Tudor Giurgiu), care a avut cei mai mulţi spectatori – 63.778, şi producţia MediaPro Pictures „Minte-mă frumos” (regia Iura Luncaşu), care a obţinut cele mai mari încasări – 956.036 lei.

Nominalizările la toate categoriile Premiilor Gopo au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din regizorul Marian Crişan, actriţa Ana Ularu, producătoarea Velvet Moraru, directorul de imagine Alexandru Sterian, scenografa Viorica Petrovici şi criticii de film Cristian Tudor Popescu, Cristi Luca, Alin Ludu Dumbravă, Cristi Mărculescu, Anca Grădinariu.

După anunţul nominalizărilor, peste 400 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor vota pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an, fie în plic sigilat, prin poştă, fie online.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Juri Cisotti, portret de fotbalist: „Ai mei știu că sunt puțin nebun”. Interviu exclusiv
Capital.ro
Lege în asociația de proprietari. Poți prelua atribuțiile președintelui la bloc, dacă refuză să coopereze: N-are drepturi exclusive
Playtech.ro
Mega-proiectul abandonat din timpul lui Ceaușescu revine oficial la viață. Tarnița, hidrocentrala de 1.000 MW care va costa peste 1 miliard de euro
Adevarul
Rusia vrea să construiască o centrală nucleară pe Lună în următorii zece ani. Rosatom și Institutul Kurchatov, implicate în proiect
wowbiz.ro
Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce cadouri se dau de Crăciun în familia lui Dan Negru. Prezentatorul Kanal D a dezvăluit și ce își dorește pentru 2026
iamsport.ro
Dan Șucu, acuzat direct că ar fi cumpărat Genoa cu ”bani furați”! Ce afaceri ”de milioane de euro” cu statul ar avea: ”Folosește o firmă dintr-un sat din județul Galați”
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, Ajunul Crăciunului și de ce este considerat o noapte magică
stirilekanald.ro
Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend