Sarkozy recunoaşte ca există „două Europe”

Preşedintele francez a afirmat luni că Marea Britanie nu va fi exclusă de pe piaţa UE, dar a recunoscut că de-acum încolo Uniunea este împărţită în două.
Sânziana Stancu
12 dec. 2011, 17:39
Sarkozy recunoaşte ca există

Prin opoziţia premierului britanic David Cameron la iniţiativa UE de a modifica Tratatul de la Lisabona prin includerea în acest document a unor prevederi de disciplină financiară menite să preîntâmpine efectele dezastruoase ale unor eventuale crize economice cum este cea de-acum, „marea familie europeană” a luat-o, de la sfârşitul săptămânii trecute, după summit-ul crucial de la Bruxelles, în două direcţii.

Acum este o Uniune „cu două viteze” din punct de vedere economic şi financiar.
Noi am făcut tot ce a fost posibil, eu (Nicolas Sarkozy, n.r.) şi cancelarul german (Angela Merkel, n.r.) pentru a-i da posibilitatea Marii Britanii să participe la acest acord. Dar acum există, în mod clar, două Europe„, a declarat preşedintele francez într-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde.

Întrebat însă dacă, în condiţiile în care Marea Britanie a refuzat să adere la moneda euro, iar la Bruxelles s-a opus şi semnării pactului economic, ar mai putea rămâne pe piaţa comunitară, Sarkozy a răspuns ferm : „Avem nevoie de Marea Britanie. Ne vom împovăra de-a dreptul dacă o vom lăsa să se retragă. Din fericire, acest lucru nu figurează pe agendă„.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Şumudică, anunţul momentului: “Am vorbit personal cu medicul lui Mircea Lucescu!” Dialogul cu Neli Lucescu şi ce i-a transmis doctorul despre starea teribilă în care se află fostul selecţioner
Capital.ro
Marea actriță a murit. Am pierdut o stea. Românii o știau din serialul Tânăr și Neliniștit
Playtech.ro
Motivul pentru care motorina premium este mai ieftină. O nouă scădere a preţurilor se va observa la pompă începând de marţi
Adevarul
Povestea olteanului cu plantații de portocali și măslini în Grecia: „Am plecat la muncă. La început treceam granița ilegal”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Șumudică, pus la zid după ce a făcut scandal la meciul de tenis: ”A venit simpaticul nostru, clovnul de serviciu. Trebuia dat afară”
MediaFlux
Ce pensie vei avea dacă ai lucrat cu salariul minim pe economie. Ministrul Muncii: „Este realitatea”
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj