Michelle Obama, în Cartea Recordurilor

"Prima Doamnă" a Statelor Unite a reuşit să spargă recordul celui mai mare număr de participanţi  în 24 de ore la săriturile  jumping jacks.
Sânziana Stancu
12 dec. 2011, 21:35
Michelle Obama, în Cartea Recordurilor

Soţia preşedintelui american pariase, în octombrie, că va reuşi să doboare acest record. Luni, ea şi-a  anunţat prin e-mail victoria, spunând că a reuşit să strângă 300.265 de persoane care s-au succedat, în 24 de ore, la aceste sărituri, informează San Francisco Chronicle.
Pentru a-şi atinge scopul, Michelle a convins mai întâi aproximativ 400 de elevi din şcoli elementare şi gimnazii din Washington, pe care i-a invitat în curtea Casei Albe, în partea de sud. Ca să fie şi mai convingătoare, ea s-a aflat în mijlocul grupului, dând startul săriturilor împreună cu ei.
Evenimentul a fost organizat de revista National Geographic Kids, care a spijinit iniţiativa  „Let’s Mouve!”, a Primei Doamne” a SUA, pentru viaţă şi alimentaţie sănătoasă.
Jumping jacks constă în sărituri de pe loc, cu depărtarea şi apropierea picioarelor, simultan cu mişcarea şi coborârea braţelor în lateral şi deasupra capului. Aceste exerciţii sunt benefice pentru inimă şi pentru întregul organism.

DailyBusiness
Coaliția, blocată pe pensiile speciale și reforma administrației. Bolojan și Grindeanu discută separat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
De ce a ales Novak Djokovic să-și părăsească țara și să se mute în Grecia. Motivul neașteptat: „Sunt minunate”
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț despre alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie
Playtech.ro
Cât este pensia pe caz de boală 2025. Suma actualizată
Adevarul
Haos la sucursalele Intesa Sanpaolo Bank: Clienții nu-și pot încasa salariile, iar antreprenorii nu pot face plăți
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Atac și acuzații grave la adresa lui Mitică Dragomir: ”Se laudă cu o pensie luată prin fraudă! A furat și a ajuns un prosper afacerist cu averea făcută din fotbal”
MediaFlux
Un milion de clienți pentru Hidroelectrica. Anunț important privind facturile și contractele la energie
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai