Alocaţii majorate cu 100%! Câți bani vor primi familiile în funcţie de numărul copiilor

În actuala criză, și de fapt ca în orice criză, cei mai afectați sunt cei cu venituri mici, fie că este vorba de pensionari, fie că este vorba de familiile cu copii.
Filip Stan
05 oct. 2022, 19:04
Alocaţii majorate cu 100%! Câți bani vor primi familiile în funcţie de numărul copiilor

Un proiect de modificare a Legii 277/2010 referitoare la alocaţii și ajutoarele sociale vizează acordarea de bani pentru mai multe categorii de persoane cât și majorarea considerabilă a sumelor acordate, a fost adoptat tacit de Senat.

Printre modificările propuse, se numără și dublarea alocației pentru familiile cu venituri reduse, dorindu-se astfel încurajarea natalității.

Dat fiindcă natalitatea este în cădere liberă în România, autoritățile doresc să promoveze, prin acest proiect de lege, dublarea alocațiilor pentru familiile cu venituri reduse, care au în întreținere copii, această alocație fiind denumită ”alocație pentru susținerea familiei”.

În expunerea de motive a modificării se spune că alocația pentru susținerea familiei nu a mai fost actualizată de aproape 7 ani, în condițiile în care creșterea prețurilor a fost constanța, iar în anul 2022 se prefigurează cea mai mare inflație din ultimul deceniu.

Ajutor încălzire 2022 – 2023: Condiţii, valoare ajutoare, termen cerere. Cum obţii voucherul de lemne

De asemenea, raportarea alocației prevăzută de Legea 277/2010 la indicatorul social de referință, care abia recent a suferit o majorare egală cu inflația din anul precedent, determina o valoare a alocației pentru susținerea familiei cu valoare extrem de mică, care nu poate fi considerată nici sprijin pentru familii și nici un instrument de politică publică pentru încurajarea natalității.

”Pentru a răspunde acestei probleme, prezenta propunere legislativă are în vedere o majorare cu 100% a alocației pentru sprijinirea familiilor, pentru toate categoriile de beneficiari prevăzuți de lege, de la familiile cu un copil și până la familiile cu patru sau mai mulți copii”, se mai spune în expunerea de motive.

Mai mult, în același document se mai spune că: ”De asemenea, în vederea actualizării categoriilor de beneficiari, propunem și majorarea cu 100% a limitelor eligibilității beneficiarilor și a nivelului de alocație, în funcție de venitul net mediu lunar pe membru de familie, dat fiind că în ultimii 7 ani nivelul salariului minim pe economie s-a majorat în fiecare an, astfel încât numărul de beneficiari ai legii s-a redus de la un an la altul”.

Dublarea alocaţiilor a trecut de Senat, veşti bune pentru aceşti români. Vor primi mai mulţi bani de la stat
Câți bani vor primi familiile în funcție de numărul copiilor

De asemenea, pentru familiile ale căror venituri net mediu lunar pe membru se situează până la 0,80 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocației va fi stabilit prin raportare la indicatorul social de referință (ISR), astfel:

a) 0,3280 ISR pentru familia cu un copil;
b) 0,6560 ISR pentru familia cu 2 copii;
c) 0,9840 ISR pentru familia cu 3 copii;
d) l,3120 ISR pentru familia cu 4 copii și mai mulți.

Astfel, o familie cu 2 copii, din situația expusă mai sus, va primi o alocație de aproximativ 340 de lei, față de 172 lei, atât cât este în momentul prezent.

Pentru familia al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează peste 0,80 ISR și până la 1,60 ISR inclusiv, cuantumul alocației este stabilit după cum urmează:

a) 0,3000 ISR pentru familia cu un copil;
b) 0,6000 ISR pentru familia cu 2 copii;
c) 0,9000 ISR pentru familia cu 3 copii;
d) l,2000 ISR pentru familia cu 4 copii și mai mulți.

De asemenea, familia monoparentală al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,80 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocației este stabilit prin raportare la indicatorul social de referință, după cum urmează:

a) 0,428 ISR pentru familia cu un copil;
b) 0,856 ISR pentru familia cu 2 copii;
c) l,284 ISR pentru familia cu 3 copii;
d) l,712 ISR pentru familia cu 4 copii și mai mulți.

Pentru familia monoparentală al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează peste 0,80 ISR și până la 1,60 ISR inclusiv, cuantumul alocației este stabilit după cum urmează:

a) 0,408 ISR pentru familia cu un copil;
b) 0,816 ISR pentru familia cu 2 copii;
c) l,224 ISR pentru familia cu 3 copii;
d) l,632 ISR pentru familia cu 4 copii și mai mulți.

ISR reprezintă indicele social de referință și are valoarea de 525,5 lei, de la 1 martie 2022. ISR este, potrivit legii, o unitate exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

 

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Isabel Haugseng, printre cele mai influente personalități din online. Iubita lui Erling Haaland a bifat un mare succes în Cupa Mondială
Capital.ro
Horoscop 13-19 iulie 2026. Această zodie ar trebui să fie mai dispusă să-și asume riscuri și să își exprime latura mai excentrică a personalității sale
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?