Vladimir Putin a semnat decretul care dă fiori Europei

Liderul de la Kremlin a emis un decret prin care Rusia preia oficial controlul asupra Centralei nucleare Zaporojie.
Filip Stan
05 oct. 2022, 21:37
Vladimir Putin a semnat decretul care dă fiori Europei

Preşedintele Vladimir Putin a emis, miercuri, un decret prin care transferă în proprietatea Rusiei Centrala nucleară ucraineană Zaporojie, informează cotidianul Le Monde. 

Guvernul Rusiei va trebui să se asigure că instalaţiile centralei nucleare sunt acceptate ca proprietate federală”, conform decretului prezidenţial.

Decizia a fost luată în contextul în care Vladimir Putin a semnat decretele prin care Rusia a anexat regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, o acţiune nerecunoscută de Ucraina, de Naţiunile Unite sau de statele occidentale.

Rusia ameninţă cu o recucerire a teritoriilor pierdute în regiunile anexate în sudul şi estul Ucrainei. ”Aceste teritorii vor fi pentru totdeauna ale Rusiei”
La puţin timp după acest anunţ, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, care săptămâna aceasta are programate vizite la Kiev şi Moscova, a declarat că pleacă spre capitala ucraineană pentru a discuta despre crearea unei zone de protecţie în jurul centralei.

Aceasta se află în zona oraşului Energodar, nu departe de linia frontului ce separă în sudul Ucrainei teritoriile controlate de Kiev şi cele ocupate de trupele ruse, în timp ce armata ucraineană câştigă teren în urma unei contraofensive.

Ucraina foloseşte în război rachete româneşti fabricate pe vremea lui Ceauşescu. Imagini cu celebrele Katiuşa, gata de lansare VIDEO
Centrala Zaporojie, care furnizează circa o treime din producţia de energie electrică a Ucrainei şi pe care Rusia doreşte să o conecteze la reţeaua electrică din Crimeea, este din luna august ţinta unor bombardamente de artilerie pentru care Moscova şi Kievul se acuză reciproc şi care au stârnit temeri faţă de un posibil nou Cernobîl. Centrala se află sub controlul trupelor ruse, dar este operată de personal ucrainean.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Imposibilul aproape posibil: Denis Drăguș la FCSB! Gigi Becali i-a promis cel mai mare bonus de Champions League oferit în fotbalul românesc. Exclusiv
Capital.ro
Banca îți poate bloca plățile chiar dacă ai bani în cont. Regula pe care puțini români o cunosc
Playtech.ro
Grecia, Italia și Spania, sufocate de căldură. Perioadele de stres termic sunt mult mai lungi decât acum 50 de ani. Avertismentul cercetătorilor
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Cel mai mare secret ascuns de Elena Ceaușescu. Securitatea a mușamalizat totul DOCUMENTE
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?