La bine şi la rău: Povestea soţului devotat care ţine vie memoria consoartei bolnave de Alzheimer

Un soţ devotat reuşeşte de ani buni să menţină vie memoria consoartei afectată de cumplita boală Alzheimer, citindu-i zilnic din Jurnalul lor pe care l-a scris zi de zi, de când s-au întâlnit acum mai bine de 70 de ani.  
Alina Costache
01 mart. 2013, 21:14
La bine şi la rău: Povestea soţului devotat care ţine vie memoria consoartei bolnave de Alzheimer

S-au cunoscut în vremea războiului, în octombrie 1941, la un bal. S-a îndrăgostit de ea la prima vedere şi s-au căsătorit după doi ani. De atunci, el ţine un jurnal în care a scris ce s-a întâmplat în fiecare zi.

Britanicul Jack Potter este un soţ fidel şi iubitor, în vârstă de 91 de ani şi se duce zilnic la soţia lui, Phyllis, de 93 de ani, care este internată într-un cămin de bătrâni din Rochester, comitatul Kent. Îi citeşte din jurnalul amintirilor lor în fiecare zi şi îi arată fotografii din diferite perioade ale vieţii lor, mai ales din tinereţe.

De curând, soţii Potter au sărbătorit 70 de ani de căsnicie şi au primit şi o felicitare din partea reginei Elizabeta a II-a a Marii Britanii.

„Îmi amintesc şi acum de ziua în care ne-am cunoscut ca şi cum ar fi fost ieri. A venit la mine şi m-a invitat să dansez cu ea. Era o parteneră de dans nemaipomenită (…) Categoric, a fost dragoste la prima vedere, ne potriveam în toate (…) Am rămas împreună de atunci şi am scris în jurnalul meu toate poveştile noastre. Nu am avut copii, ne-am avut doar unul pe celălalt”, spune Jack.

Ce va fi, va fi

Jack întoarce timpul înapoi răsfoind paginile vieţii lor când Phillys încă nu se îmbolnăvise. Ea recunoaşte imaginile, dar îi este greu să se exprime, dar se bucură când vede fotografiile. „Când întorc capul către ea să-i văd expresia, ea întinde mâinile spre mine, mă îmbrăţişează şi mă sărută. este foarte afectuoasă. Îi arăt şi fotografiile cu câinii ei de care a avut grijă până s-a îmbolnăvit, ca să o ţin la curent cu tot ceea ce se întâmplă în jurul ei”, mai povesteşte Jack.

Mulţi sunt curioşi să afle care este secretul de a fi împreună mereu, o viaţă întregă, iar Jack le răspunde că nu şi-au propus niciodată , niciunul dintre ei, să sărbătorească atâţia ani de căsnicie şi că totul a venit de la sine. „Motto-ul nostru este Que Sera Sera („ce va fi, va fi”, din melodia unui film celebru, de Alfred Hitchock, n.r.). Ceea ce trebuie să se întâmple, se întâmplă până la urmă, iar noi suntem pregătiţi să acceptăm”, a mai spus Jack.

La aniversarea celor 70 de ani de căsătorie, căminul a fost plin de oaspeţi care au venit să îi sărbătorească, să le facă o bucurie şi să le arate că sunt alături de ei. „Am fost copleşiţi de câţi omeni au venit să ne sărbătorească. Nu ştiu ce să spun. De obicei sărbătoream aniversarea căsătoriei noastre cu un pahar de vine şi cu o bucată de tort, dar acum, ei au vrut să facă ceva mai special pentru noi”, a mai spus Jack.

Povestea lor aminteşte de filmul „The Notebook”, din 2004, în care personajul Noah,  interpretat de James Garner îi povesteşte  soţiei lui, Allie, interpretată de Gena Rowlands, bolnavă de Alzheimer, despre viaţa lor.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Extremiștii lui Farage, victorie zdrobitoare la alegerile din UK. AUR-ul Marii Britanii dă un semnal clar pentru românii din Regat: „Aș face o paralelă cu ce se întâmplă în România”
Capital.ro
Despăgubire record în România pentru o asigurare de viață. Peste 1,3 milioane lei plătiți în caz de boală gravă
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Răsturnare de situație la Kremlin! Vladimir Putin, dispus să negocieze cu UE. Care este condiția Rusiei
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi