Regina Marii Britanii şi-a anulat programul oficial pentru că s-a îmbolnăvit de gastroenterită

Suverana Marii Britanii nu mai poate participa la ceremoniile aniversare din Swansea, în Ţara Galilor, iar vizita de săptămâna viitoare la Roma este şi aceasta pusă sub semnul întrebării, după cum a dezvăluit presa britanică.
Sânziana Stancu
02 mart. 2013, 10:59
Regina Marii Britanii şi-a anulat programul oficial pentru că s-a îmbolnăvit de gastroenterită

Regina Marii Britanii şi-a anulat vizita în Ţara Galilor, unde urma să participe la o sărbătoare militară în Swansea, din cauza unei gastroenterite de care s-a îmbolnăvit pe neaşteptate, scrie Daily Mail în ediţia online de sâmbătă. Un purtător de cuvânt de la Palatul Buckinham, citat de publicaţia britanică, a declarat că suverana Marii Britanii se află acum la Windsor, unde îşi va petrece sfârşitul de săptămână. De asemenea, regina ar putea să îşi anuleze şi vizita de săptămâna viitoare la Roma, mai scrie aceeaşi publicaţie.

Beneficiind de o sănătate robustă, rareori s-a întâmplat, în cei 61 de ani de domnie, ca regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii să nu poată să îşi onoreze îndatoririle publice. De asemenea, în rerele episoade de boală, regina a stat la pat foarte puţin timp sau chiar nu a stat deloc. 

Se pare însă că în ultimul timp lucrurile s-au mai schimbat în privinţa stării ei d sănătate şi suverana Marii Britanii a început să dea semne de slăbiciune. Astfel, ea nu a putut să ia parte la o slujbă cu două zile înainte de Crăciun, din cauza unei răceli. Iar în octombrie a anulat o ceremonie ce urma să aibă loc la Castelul Windsor, în urma durerii de spate.

Gastroenterita este o invfecţie foarte des întâlnită în Marea Britanie. Este provocată de un virus numit norovirus sau de alimente alterate sau contaminate cu acest virus. Contaminarea se poate produce şi din cauza unei igiene precare, cu mâini nespălate mai ales după vizita la toaletă. Se manifetă prin vomă, diaree şi deshidratare puternică, din cauza faptul că virusul care ajunge în stomac şi apoi în intestin împiedică absorbţia apei din intestin.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Scandal fără precedent în SuperLiga: “Au vrut sa mă bată! M-au făcut nebun și m-au aruncat ca pe o măsea stricată”
Capital.ro
Urmează suspendarea lui Nicușor Dan? Scenariul care aruncă scena politică în aer: Ilie Bolojan va fi următorul președinte al României
Playtech.ro
Lista actualizată a țărilor afectate de hantavirus în 2026. Unde circulă cele mai periculoase tulpini și ce risc de infectare există
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Putin anunță sfârșitul războiului din Ucraina. Când ar vrea sa se întâlnească cu Zelenski
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi