Jay Leno ar putea fi înlocuit din 2014 de postul NBC

Postul american de televiziune NBC nu va mai prelungi contractul de colaborare cu celebrul Jay Leno pentru emisiunea "The Tonight Show", astfel că sezonul 2013 - 2014 ar putea fi ultimul, informează hollywoodreporter.com citând surse din industria de televiziune.
Alina Costache
03 mart. 2013, 11:09
Jay Leno ar putea fi înlocuit din 2014 de postul NBC

Cel mai probabil, scrie Hollywood Reporter, citat de Mediafax, anunţul oficial al despărţirii lui Leno de NBC va fi făcut public în luna mai. Tot atunci, oficialii postului vor anunţa că intervalul orar alocat emisiunii „The Tonight Show” va fi acoperit de emisiunea lui Jimmy Fallon care se va numi „Late Nightspot”.

„Nu dorim să facem speculaţii pe seama zvonurilor”, a spus unul dintre apropiaţii emisiunii „The Tonight Show”.

Rămâne de văzut dacă postul de televiziune va renunţa la Tonight Show. Oricine cunoaşte chiar şi într-o mică măsură personalitatea lui Leno ştie că acesta va ezita să îşi părăsească poziţia privilegiată de care se bucură, mai ales acum că rivalul lui de la CBS, David Letterman, şi-a anunţat retragerea. Fiecare dintre cei doi oameni de televiziune are contracte semnate până în 2014.

Potrivit surselor Hollywood Reporter, NBC îl va aduce pe Fallon pentru a putea ţine piept concurenţei de la ABC, care a decis, în ianuarie, să îl mute pe tânărul Jimmy Kimmel pe tronsonul orar alocat lui Letterman.

„Cu cât Jimmy Kimmel este păstrat mai mult timp în cel interval orar, cu atât va atrage mai mult public tânăr şi cun atât mai greu îi va fi lui Jimmy [Fallon] să îşi păstreze publicul”, a declarat o persoană apropiată postului ABC.

Emisiunea lui Jay Leno este încă printre preferatele publicului şi continuă să aducă audienţe crescute postului NBC, devansându-şi rivalele. Cu toate acestea, Kimmel este mai popular în rândul publicului cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, pe acest eşantion de telespectatori fiind, de fapt, „bătaia” dintre cele două posturi. De aici şi decizia postului NBC de a-l înlocui pe Leno cu un alt om de televiziune, comediantul Jimmy Fallon, la rândul lui foarte popular în rândul publicului tânăr.

Comcast, compania care deţine postul de televiziune NBC a impus, în august 2012, concedieri în echipa emisiunii „The Tonight Show”. Tot atunci, au circulat zvonuri potrivit cărora salariul lui Leno, despre care se spune că ar fi de aproximativ 30 de milioane de dolari anual, ar fi fost mult diminuat.

De asemenea, analiştii media americani consideră că NBC are motive de îngrijorare dacă Letterman îşi menţine decizia de a se retrage în 2014, deoarece CBS va căuta cu siguranţă un înlocuitor pe măsură pentru acesta. Jay Leno, în vârstă de 62 de ani, este gazda emisiunii „The Tonight Show” de la NBC de 20 de ani.

Jay Leno Leno prezintă emisiunea „The Tonight Show” din 1992, când l-a înlocuit pe Johnny Carson. El a părăsit pentru scurt timp emisiunea în 2009, pentru un show în prime time la acelaşi post, fiind înlocuit cu Conan O’Brien. Însă audienţele scăzute înregistrate de acesta i-au determinat pe cei de la NBC să mute noua emisiune a lui Leno în intervalul original al acestuia, 23.35, şi pe cea a lui O’Brien, după miezul nopţii.

După o aprigă dispută, O’Brien şi-a dat demisia, primind despăgubiri de 33 de milioane de dolari, iar Leno s-a reîntors ca gazdă a „The Tonight Show” în martie 2010.

Jay Leno acceptă o tăiere de salariu de 5 mil. dolari, pentru a salva slujbele angajaţilor

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Marius Șumudică, atac cu talpa la CSA Steaua! „E strigător la cer! Ca-n vestul sălbatic, ce te mai miră? O haiducie”. Exclusiv
Capital.ro
Un nou val de scumpiri la pompă. Prețurile care îi așteaptă pe șoferi, miercuri, 5 august
Playtech.ro
Ai vacanță rezervată în Grecia? Ce drepturi ai dacă hotelul nu te mai poate primi din cauza incendiilor
Adevarul
Culisele planului eșuat al Israelului de a răsturna regimul iranian
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Andreea Bălan a încălcat grav regulile de circulație! După ce a parcat pe trecerea de pietoni a condus direct pe trotuar. „Urgența” la care trebuia să ajungă Foto și Video paparazzi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România