Avertismentul lui Zelenski pentru ucrainenii din regiunile ocupate: „Putin încearcă să vă recruteze în armata lui! Dacă a făcut deja asta, depuneţi armele!”

Volodimir Zelenski li s-a adresat oamenilor din zonele ocupate temporar din sudul şi estul Ucrainei, spunându-le că "în viitorul apropiat, ocupanţii vor încerca să recruteze inclusiv ucraineni în armata lor".
Daniel Spătaru
20 oct. 2022, 14:27
Avertismentul lui Zelenski pentru ucrainenii din regiunile ocupate:

„Încercaţi să părăsiţi teritoriul ocupat. Dacă nu puteţi face acest lucru şi vă aflaţi în structurile militare ruseşti, încercaţi cu prima ocazie să depuneţi armele şi să ajungeţi în poziţii ucrainene. Şi cel mai important, protejează-ţi viaţa. Şi asiguraţi-vă că îi ajutaţi pe ceilalţi oameni care vă sunt apropiaţi. Sarcina noastră comună este să perseverăm. Să fim împotriva acestor ciudaţi”, a spus Zelenski.

Preşedintele ucrainean a continuat: „Rusia a evitat chiar şi cuvântul „război” timp de şase luni, şi-a pedepsit oamenii cu dosare penale pentru asta, iar acum declară legea marţială pe teritoriul ocupat. Chiar ocupanţii au adus războiul pe pământul nostru sub pretenţia lor falsă constantă de presupuse negocieri, iar acum semnează nişte decrete care cimentează războiul”.

Citeşte şi Reportaj tulburător făcut de The New York Times în cel mai mare oraş al Europei. „Unde au dispărut toţi bărbaţii din Moscova?”

Zelenski a vorbit şi despre apărare. „Lucrăm pentru a garanta siguranţa completă a cerului ucrainean. Avem deja rezultate semnificative: 233 de UAV Shahed şi zeci de rachete au fost doborâte în cursul lunii. Zece drone iraniene au fost distruse astăzi şi aceasta este doar în direcţia Kiev. Alte 11 UAV Shahed au fost doborâte datorită soldaţilor comandamentului aerian Pivden„.

În final, Zelenski a mulţumit poporului ucrainean „pentru faptul că a fost cel care a devenit anul acesta laureatul Premiului Saharov. Acest premiu este acordat anual celor care au adus cea mai mare contribuţie la apărarea democraţiei, a drepturilor omului şi a valorilor europene. Este cu adevărat important ca toţi bărbaţii şi femeile ucrainene – milioane de oameni ai noştri care apără cu atâta curaj libertatea să fie recunoscuţi în Europa în acest an”.

Citeşte şi Zelenski: „Modul în care Rusia se târăşte în faţa Iranului pentru drone e semn de slăbiciune. Kremlinul îşi recunoaşte propriul faliment militar şi politic”

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Milionarul pe care îl știu sute de mii de români care merge cu metroul ca un om obișnuit. ”Într-un oraș aglomerat cum este Bucureștiul, este cel mai comod mijloc de transport”
Capital.ro
Ce făcea Ion Iliescu la 45 de ani. Ceaușescu n-a văzut cu ochi buni pornirile sale: Nu mai văzuse nimeni așa ceva!
Playtech.ro
Ce pensie are un român cu 40 de ani de vechime și salariu de 5.000 lei brut. Simulare de calcul
Adevarul
Reducerea trupelor americane în România aprinde spiritele pe Reddit: „Ca și cum România nici nu contează”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Salarii de 3.000 de lei pe lună la echipa din SuperLiga. Antrenorul a răbufnit: ”Nu îți vine niciun jucător de calitate pe banii ăștia!”
MediaFlux
Prognoza meteo 2 noiembrie. ANM anunță temperaturi complet neașteptate pentru această perioadă a anului
stirilekanald.ro
A doua explozie în doar două zile, din cauza acumulărilor de gaze! Zeci de locatari s-au autoevacuat din blocul afectat
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai