Chişinău: Majoritatea deputaţilor declară că vor vota marţi moţiunea de cenzură împotriva guvernului

Moţiunea de cenzură împotriva guvernului de la Chişinău, de centru-dreapta, iniţiată de opoziţia comunistă, care va fi examinată marţi de parlament, va fi susţinută de majoritatea deputaţilor.
Alina Costache
04 mart. 2013, 21:26
Chişinău: Majoritatea deputaţilor declară că vor vota marţi moţiunea de cenzură împotriva guvernului

Partidul Democrat al preşedintelui parlamentului, Marian Lupu, a anunţat luni seara, după o şedinţă de aproximativ patru ore, că va vota moţiunea, dacă până marţi Vlad Filat nu-şi prezintă demisia. ‘Dacă premierul Filat nu-şi dă demisia benevol, cu votul unanim am decis că întreaga fracţiune va vota pentru demiterea premierului Filat’, a declarat Lupu după reuniunea conducerii formaţiunii, care a făcut parte din Alianţa pentru Integrare Europeană şi are membri în guvern, potrivit Agerpres.

Pe parcursul zilei de luni şi alţi şase deputaţi neafiliaţi au anunţat că vor susţine moţiunea. În această situaţie, moţiunea are susţinerea, cel puţin declarativă, a 54 de deputaţi, pentru aprobarea acesteia fiind necesare 51 de voturi. În acelaşi timp, Partidul Liberal Democrat al premierului Filat şi Partidul Liberal s-au declarat împotriva moţiunii. Aceasta a fost înregistrată în contextul unui scandal fără precedent în rândurile Alianţei pentru Integrare Europeană şi al unui şir de atacuri reciproce între partidele conduse de Filat şi Lupu.

Aşa-numitul guvern Filat II a fost învestit la 14 ianuarie 2011, la două săptămâni după formarea coaliţiei de guvernare. Deşi cele trei partide membre ale Alianţei se declară dispuse pentru dialog, nu se ştie dacă acesta va fi posibil după demiterea guvernului, mai ales că Lupu a afirmat de câteva ori că formaţiunea sa nu va mai accepta un nou executiv condus de Filat. În aceste condiţii, la Chişinău se discută tot mai des despre un posibil nou scrutin parlamentar, care ar fi al patrulea în ultimii patru ani.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Ce s-a ales de Dani Alves, unul dintre cei mai faimoși jucători din istorie. Ce face astăzi, la 7 luni de când a primit cea mai importantă veste din viața lui
Capital.ro
Drept de proprietate în România. Situația în care vecinul îți poate traversa curtea sau terenul. Legea te obligă să accepți
Playtech.ro
Dispozitivul care pare inofensiv, dar îți crește factura la energie cu peste 200 de lei pe lună
Adevarul
O mare companie metalurgică din România a fost cumpărată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Un tânăr din Vrancea se află în stare gravă după ce s-a răsturnat cu ATV-ul. Victima a fost transportată cu elicopterul la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Cele mai mici tarife la energie electrică. Topul furnizorilor cu oferte în România
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai