Peste 100 de trenuri anulate de CFR de la începutul anului, pentru că nu aduc încasări

Atenţie, dispar trenuri! De la începutul anului, CFR Călători a anulat peste o sută de curse pe motiv că nu aduc suficiente încasări.
Iulian Tudor
05 mart. 2013, 10:53
Peste 100 de trenuri anulate de CFR de la începutul anului, pentru că nu aduc încasări

De asemenea, compania a scos mai multe trenuri Intercity din program. Asta pentru că din acest an statul nu mai subvenţionează cursele Intercity şi nici pe cele internaţionale, informează România TV.

Ca să facă faţă costurilor ridicate, CFR a scumpit biletele la trenurile Intercity pe distanţe lungi, dar le-a ieftinit pe distanţele mai scurte.

Sindicatele acuză conducerea companiei că favorizează în acest fel concurenţii privaţi ai CFR şi se tem că societatea ar putea intra în insolvenţă.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Decizia care poate schimba toate clasamentele în fotbalul românesc. S-a ajuns la TAS, mai multe meciuri s-ar putea rejuca!
Capital.ro
Cod Rutier 2026. Ce se întâmplă dacă nu achitați amenda în 15 zile. Șoferii riscă executarea silită
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?