Finul lui Jonannis, noul preşedinte al FDGR. „Va fi un bun şef. Avem inclusiv contacte private bune”

Klaus Johannis a lăsat Forumul Democrat al Germanilor din România, pe care l-a condus-o timp de 11 ani, pe mâinile finului său, informează România TV. Astfel, Paul Jurgen Porr a fost ales, marţi, preşedintele FDGR.
Filip Stan
05 mart. 2013, 12:22
Finul lui Jonannis, noul preşedinte al FDGR.

Adunarea Reprezentanților Forumului Democrat al Germanilor din România l-a ales marţi, în unanimitate, pe doctorul Paul Jurgen Porr în funcția de președinte al FDGR și succesor al lui Klaus Johannis.

Porr nu a avut contracandidat, fiind singura propunere pentru această funcție. „Acest mandat va fi sub semnul continuității”, a fost prima declarație a lui Porr din noua calitate.

„Vom păstra aceleași relații de loialitate față de statul român. Avem o tradiție care ne obligă în acest sens. În ceea ce privește relațiile cu partidele politice din România, va fi o relație de colaborare. Cu celalte minorități vom avea relații colegiale. Avem un plan foarte important care se referă la relația cu Germania și țările de limbă germană. De foarte mulți ani realizăm o relație de punte cu aceste țări. Problemele noastre vor rămâne aceleași: menținerea limbii germane, menținerea școlilor de limbă germană și păstrarea bunurilor materiale”, a declarat noul președinte al FDGR, potrivit turnulsfatului.ro.

Fostul președinte, Klaus Johannis, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Porr. „Relația mea cu domnul Porr este foarte bună. Ne cunoaștem de foarte mulți ani și am colaborat foarte bine. Am avut multiple puncte de contact și multiple colaborări. Avem inclusiv contacte private foarte bune. Sunt sigur că va fi un bun președinte”, a declarat și Johannis.

Paul Jurgen Porr este medic la Spitalul Judeţean din Sibiu, dar şi pesedinte al FDGR Transilvania. Mai mult, Paul Porr este şi finul lui Klaus Iohannis.

Crin Antonescu a declarat, pe 28 februarie, că primarul Sibiului, prim-vicepreşedintele PNL Klaus Johannis, va putea asigura, în 2014, după alegerile prezidenţiale o garanţie că în partid nu va izbucni „prematur un mic război de succesiune”, edilul urmând să asigure interimatul la şefia PNL.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT