Fenechiu, despre protestele sindicaliştilor de la metrou: Nu negociez cât timp sunt oameni în stradă

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, miercuri, că nu va discuta cu protestatarii de la Metrorex cât timp sunt în stradă şi a arătat că nu a luat decizia de a trece Metrorex în subordinea Primăriei Capitalei, ci doar sunt discuţii şi că nu a pus nicio clipă problema diminuării salariilor acestora.
Iulian Tudor
06 mart. 2013, 10:56
Fenechiu, despre protestele sindicaliştilor de la metrou: Nu negociez cât timp sunt oameni în stradă

„Nu voi negocia niciodată atât timp cât sunt oameni în stradă. M-am întâlnit şi ieri cu conducerea sindicatelor de la Metrorex, mă voi întâlni şi mâine, dar nu astăzi, pentru că eu consider că lucrurile nu trebuie discutate sub presiune”, a precizat, miercuri, Relu Fenechiu, citat de Mediafax, întrebat în legătură cu protestele sindicaliştilor de la metrou.

El a arătat că, dacă va lua decizia ca Metrorex să treacă în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti, această hotărâre va fi numai după ce vor fi discuţii şi negocieri cu partenerii sociali. „Deocamdată pe mine mă interesează, ca ministru, în primul rând să găsesc soluţii pentru continuarea lucrărilor la Magistrala 5 şi nu am pus nicio clipă problema diminuării salariilor muncitorilor de la Metrorex şi atât timp cât o să fiu acolo şi o să pot, nici nu o să o pun vreodată”, a adăugat Fenechiu.

El a mai spus că nu există un termen pentru acest lucru şi nu a spus că va lua o asemnea decizie.

„Există doar discuţii privind dezvoltarea unei Autorităţi Metropolitate de Transport care să asigure un transport civilizat în interiorul Bucureştiului şi să asigure legături cât mai bune între Bucureşti şi localităţile învecinate”, a adăugat Fenechiu.

Ministrul Transporturilor a mai spus că, în viziunea sa, metroul ar trebui să fie în subordinea muncipalităţii. „În viziunea mea, dacă mă întrebaţi, luând modelele de succes din lume, la Londra, la Paris, metroul este în subordinea municipalităţii”, a adăugat Fenechiu.

Relu Fenechiu a făcut aceste declaraţii după audierea sa în comisia de industrii a Camerei Deputaţilor.

Sindicaliştii de la metrou vor protesta miercuri în faţa Ministerului Transporturilor, de unde vor pleca în marş spre Piaţa Victoriei, nemulţumiţi că nu vor fi majorate salariile, dar şi de proiectul privind trecerea Metrorex în subordinea municipalităţii, a anunţat marţi liderul USLM, Ion Rădoi.

Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM) a spus că protestatarii vor veni miercuri, în jurul orei 12.30, în faţa Ministerului Transporturilor, apoi vor pleca în marş spre Piaţa Victoriei. Rădoi a precizat că sindicaliştii de la metrou sunt susţinuţi de cei de la CFR şi de la RATB.

Rădoi a mai spus că pentru acţiunile de la Ministerul Transporturilor (MT) şi Palatul Victoria nu au autorizaţie şi speră ca protestatarii să nu fie amendaţi, precizând că a obţinut doar un acord verbal de la Poliţie şi Jandarmerie.

Liderul USLM a declarat că, în condiţiile în care contractul colectiv de munca expiră în 31 martie, sindicaliştilor li s-a spus că fondul de salarii este acelaşi ca cel din 2012, „care de fapt este acelaşi ca în 2008”.

Totodată, sindicaliştii sunt nemulţumiţi de proiectul privind transferul Metrorex din subordinea Ministerului Transporturilor la Primăria Capitalei. Rădoi a precizat că acest proiect prevede că angajaţii de la Metrorex vor fi salarizaţi ca bugetari, ceea ce ar însemna diminuarea salariilor.

Ion Rădoi a mai spus că după 1 aprilie se poate ajunge până la greva generală la metrou, dacă sindicaliştii nu vor putea negocia contractul colectiv de muncă.

În urmă cu o lună, preşedintele USLM declara că bugetul de 90 de milioane de lei alocat Metrorex în 2013 este de 8,5 ori mai mic decât cel de anul trecut, când suma alocată companiei a fost de 750 de milioane de lei. Rădoi spunea că dacă suma alocată nu va fi majorată, compania va avea de suferit.

Liderul USLM mai spunea că pe 31 martie expiră contractul colectiv de muncă şi că, în acest context, Metrorex nu poate suporta diminuarea altor drepturi. El preciza că angajaţii au renunţat la al treisprezecelea salariu şi la primele oferite în cazul sărbătorilor legale, dar nu mai acceptă alte diminuări salariale, cu atât mai mult cu cât Guvernul anunţă în prezent o serie de măriri de taxe şi scumpiri.

Liderul USLM mai spunea că nici până în prezent nu se ştie cu certitudine dacă Metrorexul va trece din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Primăriei Capitalei. Rădoi preciza că dacă se va ajunge la această situaţie, sindicatul trebuie chemat neapărat la discuţii pentru întocmirea acordului social în ceea ce-i priveşte pe salariaţii Metrorex.

Preluarea de către Primăria Capitalei a companiei Metrorex a fost convenită în septembrie 2012, într-o discuţie la Guvern la care a participat şi primarul general Sorin Oprescu. Premierul arăta atunci că discuţia avută cu primarul general privind preluarea metroului de către municipalitate a depăşit „zona de principiu” şi spunea că statul va asigura în continuare subvenţii şi derularea investiţiilor deja începute, precum tronsonul către Drumul Taberei.

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu creditul de la bancă dacă persoana care a împrumutat banii a încetat din viață. Cine este obligat să plătească ratele
Capital.ro
Marele actor pe care l-a pierdut România. A fost o emblemă a țării
Playtech.ro
Vești bune pentru românii fără asigurare, dar care suferă de boli cronice. Ce au decis autoritățile
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Mărturia unui mercenar cubanez care a dezertat din armata rusă: „Ne loveau pentru a scoate frica din noi”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Dușmanul invizibil din casă. Ține-l la distanță cu aceste trucuri eficiente
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Unde sunt radarele fixe din România, detaliul esențial oferit de Poliția Română. Aici se...
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Elena Udrea! Autoritățile au luat decizia deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Avertismentul oamenilor de știință. Rotația Pământului se accelerează în mod neașteptat. Cea mai scurtă zi din istorie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african