Bucureştenii NU VOR pasaj subteran la Piaţa Romană: Nu vrem să intrăm într-un beci cu ferestre

Primăria Capitalei a organizat miercuri o dezbatere publică pe marginea proiectului de modernizare a Pieţei Romane şi de construire a unui pasaj pietonal subteran. Societatea civilă s-a opus vehement proiectului, susţinând că defavorizează pietonii şi încurajează traficul şi poluarea din zona Pieţei Romane. De cealaltă parte, autorităţile cred că un pasaj subteran cu cinci intrări în staţia de metrou ar fluidiza traficul pietonal şi l-ar dezaglomera pe cel rutier.
Cristiana Ionescu
06 mart. 2013, 15:18
Bucureştenii NU VOR pasaj subteran la Piaţa Romană: Nu vrem să intrăm într-un beci cu ferestre

Primăria Municipiului Bucureşti a supus dezbaterii publice proiectul privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal-modernizare Piaţa Romană şi pasaj pietonal. La şedinţa publică au participat atât arhitectul proiectului, Alexandru Beldiman, directorul Direcţiei Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei din cadrul Primăriei Bucureşti, Ion Dedu, cât şi reprezentanţi ai PIDU Central, ONG-uri, cetăţeni şi locuitori din zona Pieţei Romane.

Argumentul invocat de arhitectul proiectului în favoarea construirii pasajului este, în primul rând, evitarea aglomeraţiei pietonale prin crearea mai multor puncte de acces la metrou şi mutarea comerţului stradal în subteran, acolo unde vor fi amenajate spaţii comerciale special construite în acest sens.

Ceea ce încercăm este ca cei care doresc să călătorească cu metroul de la Piaţa Romană să poată avea acces pe mai multe intrări. Se evită în acest fel marea aglomeraţie care există la accesul actual din bd. Magheru la ore de vârf„, a declarat Alexandru Beldiman.

„Este un proiect pentru pietoni în primul rând. Vă rog să consultaţi statisticile poliţiei rutiere din Bucureşti să vedeţi câte victime ale accidentelor rutiere au fost făcute pe trecerile de pietoni în ultima perioadă”, a precizat Ion Dedu.

De cealaltă parte, societatea civilă este împotriva realizării acestui pasaj pietonal, pe care îl consideră „un beci cu ferestre”. Pe rând, reprezentanţii PIDU Central, CeRe şi cetăţenii Capitalei au expus numeroase motive pentru ca acest pasaj să nu fie construit. Ei sunt de părere că proiectul defavorizează pietonii şi încurajează traficul rutier, în condiţiile în care pietonii ar trebui să fie principala prioritate a autorităţilor.

Dacă ar trebui să rămână ceva din acest proiect, ar trebui să rămână doar copacii. Fondurile atribuite proiectului ar trebui să se ducă, de exemplu, la terminarea metroului din Drumul Taberei„, a afirmat Florina Presadă, membră în Centrul de Resurse pentru participarea publică.

Oamenii nu vor să intre într-un beci cu ferestre, iar grupuri sanitare putem face şi fără pasaj. Sigur se vor găsi oameni care vor traversa printre maşini. Cetăţenii aleg întotdeauna drumul cel mai scurt„, a punctat un alt reprezentant al societăţii civile prezent la dezbatere.

Dispariţia pietonilor ar trebui să fie o tragedie. Autorităţile publice au o atitudine agresivă faţă de pietoni„, a subliniat şi Irina Zamfirescu, locuitor al Bucureştiului.

Potrivit Planului Urbanistic Zonal, pasajul va avea cinci căi de acces (două la ASE, una la Coloane, una în faţă la BCR şi una între bulevardele Lascăr Catargiu şi Dacia), scări fixe şi rulante, lifturi, grupuri sanitare, spaţii comerciale, sisteme de orientare şi va face legătura cu staţia de metrou Piaţa Romană.

La suprafaţă vor fi plantaţi 55 de copaci, trecerile de pietoni vor fi desfiinţate şi va fi amenajată o suprafaţă de 528 de metri pătraţi de spaţiu verde.

Proiectul privind modernizarea Pieţei Romane a fost aprobat de Consiliul General la Municipiului Bucuresti în anul 2006. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, contractul de execuţie a fost atribuit printr-o licitaţie demarată tot în 2006 unui consorţiu din care fac parte firmele Astaldi SpA şi Euro Construct Trading.

Proiectul este evaluat la aproximativ 18 milioane de euro şi va fi finanţat exclusiv din bugetul local al Municipiului Bucureşti.

Imediat ce sugestiile societăţii civile vor fi analizate şi se va aproba proiectul, vor începe lucrările care ar trebui să dureze în jur de doi ani.

Circulaţia nu va fi blocată în zonă în timpul lucrărilor deoarece se va lucra pe porţiuni care vor permite devierea traficului pe zone care vor asigura o circulaţie rutieră corespunzătoare.

Vezi aici: Proiectul de hotărâre privind PUZ- modernizare Piaţa Romană şi pasaj pietonal

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Marius Șumudică, discurs virulent după debutul lui Gică Hagi la națională: “Revoluționăm fotbalul? Dobre a jucat fundaș dreapta!”
Capital.ro
Alimentele de bază rămân mai ieftine? Decizia care poate prelungi plafonarea prețurilor până la finalul anului. Anunțul lui Tanczos Barna
Playtech.ro
O nouă zi liberă pentru o categorie de bugetari pe 5 iunie. Cine va avea parte de un weekend prelungit
Adevarul
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma unui foc puternic la un hotel din New Delhi
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Mulți angajați scapă de impozite. Se schimbă taxarea pentru contracte
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți