Cadavrele decapitate de la IML Cluj au fost obiectul unor experimente ale medicilor străini VIDEO

Cele cinci cadavre decapitate descoperite la Institutul de Medicină Legală din Cluj provin de la un simpozion internaţional la care au participat mai mulţi chirurgi esteticieni din Italia şi Germania, care au testat diferite tehnici noi. Cadavrele folosite erau ale oamenilor fără adăpost.
Iulian Tudor
07 mart. 2013, 07:12
Cadavrele decapitate de la IML Cluj au fost obiectul unor experimente ale medicilor străini VIDEO

Cadavrele au fost decapitate de chirurgi esteticieni din Italia și Germania. În urmă cu 10 zile, a fost organizat un simpozion internațional, iar mai mulți chirurgi au făcut practică pe cadavrele de la IML Cluj, testând fel de fel de noi tehnici. Cadavrele profanate aparţineau unor oameni fără adăpost, potrivit stiridecluj.ro.

Cadavrele au fost abandonate în frigiderul de la IML Cluj, iar marți, au fost descoperite de oficialii de la Primăria Cluj-Napoca care au sesizat imediat poliţia.

„Este vorba despre cinci cadavre care au fost identificate, unul de sex feminin şi cinci de sex masculin, iar sesizarea se referă la faptul că au fost tăiate capetele cadavrelor. S-a făcut o cercetare, iar aceste capete au fost descoperite. Concluziile se înaintează Parchetului”, a declarat Anca Purdea, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Şeful IML Cluj, Costel Siserman, a refuzat să mai facă vreun comentariu, după ce a fost întrebat despre profanarea cadavrelor.

Testele s-au făcut pe oameni ai străzii decedați, care nu au fost revendicați de nimeni.

Potrivit legii, cazul de la IML Cluj este unul de profanare, deoarece testele medicale nu se pot face pe capete și membre, pentru că aduc atingere demnității și imaginii persoanei decedate. 

Cadavre decapitate, descoperite la IML Cluj. Poliţiştii au deschis o anchetă

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Edi Iordănescu rupe tăcerea! Cu cine ar juca în Turcia – Romania fostul selecționer de la EURO
Capital.ro
Călin Georgescu, anunț despre banii românilor. Cum sunt folosiți, de fapt: Nu-ți trebuie armată ca să distrugi o țară
Playtech.ro
Cât costă să cumperi 5 ani de vechime în muncă în 2026. Simulare de calcul
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Elena Merișoreanu s-a văzut cu Valentin Sanfira, după vestea divorțului. Ce a spus artistul despre despărțirea de Codruța Filip: „Se vedea pe ochii lui că e trist”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lovitură pentru șoferi! OUG pentru ieftinirea carburanților a fost amânată din nou
iamsport.ro
Fostul conducător din Liga 1, atac necruțător: ”Burleanu a sacrificat calificarea la Mondial! L-a adus pe Lucescu la alibi, doar ca să mai ia un mandat, totul e din cauza lui”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj